Varianta Delta, dominantă în România: 807 cazuri de infectare, confirmate cu această variantă

Virus, infectări
Varianta Delta a virusului responsabil de Covid-19 este dominantă în România, iar peste jumătate dintre cazuri au apărut în urma transmiterii comunitare.

Varianta Delta a noului coronavirus a devenit dominantă în România. Institutul Național de Sănătate Publică a publicat raportul săptămânal care confirmă întrunirea criteriilor de transmitere comunitară susținută a acestei variante, considerată de două ori mai contagioasă decât cele inițiale.

Până acum 807 cazuri de infectare cu varianta Delta au fost confirmate în România. Peste jumătate dintre ele nu sunt în focare și nici nu au istoric de călătorie în străinătate, arată INSP.

„Observarea datelor colectate pentru cazurile cu probe secvențiate, cuplată cu rata de creștere a numărului de cazuri, arată că actualul profil de evoluție a epidemiei este determinat de transmiterea variantei Delta”, arată INSP.

În săptămâna 35 au fost întrunite criteriile de transmitere comunitară susținută, la nivel național, a variantei Delta: Au fost detectate cazuri confirmate cu varianta Delta în 38 județe și municipiul București, cazurile să provină din toate regiunile țării, mai mult de jumătate din infectări nu au legături epidemiologice cu cazuri confirmate sau istoric de călătorie.

„Au fost confirmate 2.563 cazuri cu variante ale SARS-CoV-2 care determină îngrijorare (VOC), din care 807 sunt cu varianta Delta. Dintre cele 807 cazuri confirmate cu varianta Delta, 191 (23,7%) au fost vaccinate: 7 incomplet și 184 complet vaccinate (22,8% din total).

Evoluția săptămânală a proporției cazurilor confirmate cu varianta Delta din numărul total de cazuri confirmate cu VOC are un trend crescător, de la o valoare de 1,5% în săptămâna 21, la 31,5% în săptămâna 35.

Amintim faptul că unul dintre criteriile de selecție a cazurilor de COVID-19 pentru secvențiere este vaccinarea, așa încât proporția de cazuri vaccinate din totalul de cazuri confirmate cu varianta Delta nu reflectă situația din populația generală, ci dintr-un grup selectat.

Vaccinarea rămâne cea mai la îndemână soluție de protecție împotriva COVID-19! Prin vaccinare împotriva COVID-19:

- se reduce riscul de infectare;

- se reduce riscul de transmitere a virusului;

- se reduce considerabil riscul de spitalizare;

- se reduce considerabil riscul de deces. ”, arată INSP pe pagina oficială.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel