Valul patru COVID. Raed Arafat: vom vedea încă o creștere cel puțin în următoarea perioadă

Simptome COVID-19
Șeful DSU, Raed Arafat, a declarat că vârful valului patru va fi la atins la sfârșitul lunii septembrie.

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a precizat că vârful valului 4 de COVID ar putea fi atins la sfârșitul lui septembrie, începutul lunii octombrie.

”Foarte greu de spus, să vedem, sfârşitul lui septembrie, prima parte a lui octombrie, să vedem dacă începe să scadă după, dar clar că momentan vom asista la creştere mai departe, nu la platou şi nu la scădere. Consider că vom vedea încă o creştere cel puţin în următoarea perioadă, o săptămână-două vor fi creşteri. (...) Eu cred că la lockdown real nu vom putea ajunge din nou pentru că avem mai multe mijloace. Nici în valul trei nu am avut un lockdown total şi am avut măsuri mult mai calculate şi mai ţintite decât un lockdown cum a fost în sensul cuvântului din alte ţări, în care toată lumea a stat acasă şi totul a fost închis. Noi nu am avut acest lucru”, a afirmat Raed Arafat.

Potrivit acestuia, varianta Delta afectează mai mult tinerii și copii: ”varianta Delta are un efect mult mai mare asupra copiilor, este posibil să ne trezim cu mai mulţi copii infectaţi şi o parte din ei să ajungă spitalizaţi sau chiar în Terapie Intensivă”, potrivit Antena 3.

 Până vineri, 27 august, pe teritoriul României au fost confirmate 1.094.870 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre acestea, 1.053.507 pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 946 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Dintre acestea, 229 – cele mai multe – sunt în București. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 145 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. 

Până astăzi, 34.490 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 26.08.2021 (10:00) – 27.08.2021 (10:00) au fost raportate, de către INSP, 19 decese (11 bărbați și 8 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Bihor, Bistrița Năsăud, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Hunedoara, Iași, Neamț, Suceava, Timiș, Vaslui și Municipiul București. Dintre cele 18 decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 la categoria 40-49 ani, 5 la categoria de vârstă 60-69 ani, 8 la categoria de vârstă 70-79 ani și 2 la categoria de vârstă peste 80 ani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

alimente calciu foto:freepik@yarunivstudio
EXCLUSIV
Cele mai bune surse de calciu. Alina Epure: Eliminarea nu este o soluție

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel