Vaccin împotriva cancerului și bolilor de inimă, disponibil până în 2030. Burton: Vom putea oferi vaccinuri personalizate

vaccin. FOTO: Freepik
O companie farmaceutică va dezvolta vaccinuri personalizate împotriva cancerului, a bolilor de inimă, dar și a bolilor rare.

Vaccinurile previn boli care putea cauza probleme serioase de sănătate, handicap permanent sau chiar decesul. Sute de milioane de persoane sunt vaccinate anual, la nivel mondial, pentru a fi protejate de boli grave.

În plus, sunt anumite boli pentru care oprită vaccinarea se poate ajunge la aceste boli, dar și la epidemii asociate, cum ar fi cea de rujeolă sau cea de tuse compulsivă, arată portalul european privind vaccinarea.

Milioane de vieți ar putea fi salvate de un set revoluționar de noi vaccinuri pentru o serie de afecțiuni, inclusiv cancerul, au declarat experții.

O importantă firmă farmaceutică a declarat că este încrezătoare că vaccinurile pentru cancer, boli cardiovasculare și autoimune și alte afecțiuni vor fi gata până în 2030, notează The Guardian.

Studiile privind aceste vaccinuri se dovedesc, de asemenea, ”extrem de promițătoare”, iar unii cercetători au afirmat că progresul de 15 ani a fost ”derulat” în 12 până la 18 luni datorită succesului vaccinului împotriva COVID-19.

În plus, pe baza acestui progres realizat în ultima vreme, compania ar putea fi capabilă să ofere astfel de tratamente inovatoare pentru ”tot felul de boli” în doar 5 ani.

”Vom avea acel vaccin și va fi foarte eficient, iar acesta va salva multe sute de mii, dacă nu milioane de vieți. Cred că vom putea oferi vaccinuri personalizate împotriva cancerului, împotriva mai multor tipuri de tumori diferite oamenilor din întreaga lume”, a afirmat dr. Paul Buton, directorul medical al Moderna, companie care a creat un vaccin de top împotriva coronavirusului.

Totodată, acesta as sublinia că multe dintre infecțiile respiratorii ar putea fi ”acoperite” cu o singură injecție, astfel încât persoanele vulnerabile să fie protejate împotriva COVID-19, gripa sezonieră, dar și virusul sincițial respirator (VSR), acestea din urmă având un impact uriaș asupra populației, după perioada de restricții impusă de pandemie.

De asemenea, mai spune dr. Paul Burton, terapiile cu ARNm ar putea fi disponibile pentru boli rare, boli pentru care nu există în prezent medicamente. La nivel mondial sunt peste 6.000 de boli rare și 300 de milioane de persoane trăiesc cu o astfel de afecțiune.

”Cred că vom avea terapii pe bază de ARNm pentru boli rare care până acum nu puteau fi tratate și cred că, peste 10 ani, ne vom apropia de o lume în care vom putea identifica cu adevărat cauza genetică a unei boli și, cu o simplitate relativă, vom putea edita și repara boala folosind tehnologia bazată pe ARNm”, a mai spus dr. Paul Burton.

Un factor important pentru menținerea progresului accelerat, înregistrat de companie, în privința dezvoltării vaccinului pe baza ARNm în ultimii trei ani, un progres care a crescut ”exponențial”, este cel privind menținerea unui nivel ridicat de investiții, altfel tot efortul se poate irosi.

Cum funcționează vaccinurile personalizate împotriva cancerului

Molecula de ARNm instruiește celulele să producă proteine. Prin injectarea unei forme sintetice, celulele pot produce proteinele pe care dorim ca sistemul nostru imunitar să le atace.

Un vaccin împotriva cancerului pe bază de ARNm ar alerta sistemul imunitar cu privire la un cancer care se dezvoltă deja în organismul unui pacient, astfel încât acesta să îl poată ataca și distruge, fără a distruge celulele sănătoase.

Acest lucru implică identificarea fragmentelor de proteine de pe suprafața celulelor canceroase care nu sunt prezente pe celulele sănătoase - și care sunt cele mai susceptibile de a declanșa un răspuns imunitar - și apoi crearea unor bucăți de ARNm care vor instrui organismul cu privire la modul în care să le fabrice.

Primul pas penru realizarea vaccinului personalizat este recoltarea unei biopsii a tumorii, urmată de efectuarea secvențierii pentru a se identifica mutațoole care nu sunt prezente în celulele sănătoase.

”Cred că ceea ce am învățat în ultimele luni este că, dacă ați crezut vreodată că ARNm este doar pentru bolile infecțioase sau doar pentru COVID-19, dovezile de acum sunt că nu este deloc așa.

Poate fi aplicat în tot felul de domenii de boli. Suntem în domeniul cancerului, al bolilor infecțioase, al bolilor cardiovasculare, al bolilor autoimune, al bolilor rare.

Avem studii în toate aceste domenii și toate s-au dovedit extrem de promițătoare”, a mai spus dr. Paul Burton, directorul companiei Moderna, potrivit sursei menționate.

La nivel mondial, prima cauză de deces este boala cardiacă ischemică, responsabilă cu 16% din totalul deceselor, potrivit OMS. Acesta este urmată de accidentul vascular cerebral (11%), boala obstructivă respiratorie cronicp (6%). Topul 10 al cauzelor de deces este completat de: infecțiile respiratorii inferioare, condițiile neonatale, cancerul de trahee, bronhii și plămâni, boala Alzheimer și alte tipuri de demență, boli diareice, diabetul zaharat, afecțiuni renale.

Vezi și: Ce investigații trebuie să faci dacă ai peste 50 de ani. Boala de care trebuie să afli. Toader: Are debut brusc. Ar putea constitui un semnal de alarmă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Băutura miraculoasă pe care o subestimăm zilnic. De ce este importantă pe măsură ce îmbătrânim
Cel mai bun calmant natural. O singură cană din acest ceai face minuni

Crossuri externe

pixel