Generația Z și tinerii Millennials...
Ministerul Sănătății finalizează distribuția dozelor de vaccin gripal achiziționate pentru derularea campaniei de vaccinare antigripală din sezonul 2020-2021. Ultimele 540.000 doze de vaccin gripal vor ajunge astăzi și mâine la direcțiile de sănătate publică și, mai apoi, în cabinetele medicilor de familie pentru continuarea imunizării persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire.
Pentru acest sezon, MS a achizitionat aprox. 3 milioane de doze de vaccin gripal, dublu față de anul trecut. Reamintim că, în cadrul campaniei de vaccinare antigripală gratuită anuală a Ministerului Sănătăţii sunt imunizate, cu prioritate, persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, precum şi gravide, conform recomandărilor OMS şi ECDC.
Ca în fiecare an, campania Ministerului Sănătăţii se derulează prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţi sanitare cu paturi. Repartiţia dozelor de vaccin către direcţiile de sănătate publică s-a realizat în mai multe etape, începând cu data de 14 septembrie 2020. Până la data de 29 noiembrie a.c., în cadrul campaniei de vaccinare gratuită a MS, au fost vaccinate un număr de 864.796 persoane din categoriile la risc, conform monitorizărilor realizate de INSP. Conform aceleași surse, la nivel national, numarul total de cazuri de infectii respiratorii acute (gripaclinica, IACRS si pneumonii) este în scădere, în săptămâna 48 de monitorizare, a fost de 31.874, cu 63.9% mai mic comparativ cu cel inregistrat in aceeasi saptamana a sezonului precedent (88.394) si cu 27.4% mai miccomparativ cu cel din saptamana anterioara (43.954) –scaderi posibil datorate si subraportarilor din perioada sarbatorilor legale. Până în prezent a fost înregistrat un singur caz de gripă confirmat cu laboratorul și niciun deces confirmat cu virus gripal.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Alimentația în sezonul rece poate fi...
Acesta este detaliul la care să fii...