Un test de salivă ar putea diagnostica „în timp real” comoțiile la rugbyști . STUDIU

Teste. Foto: Pexels
Un test de salivă detectează cu precizie o comoție la jucătorii de rugby de elită. Dacă testul este aprobat, el va putea fi folosit în toate sporturile, pe viitor.

Testele de salivă ar putea reprezenta în viitor soluția pentru diagnosticarea rapidă și neinvazivă a comoției în rândul jucătorilor de rugby, conform constatărilor unui studiu recent. 

Un astfel de test, care poate identifica rapid biomarkeri relevanți ai leziunii cerebrale, este rezultatul unui studiu care a durat trei ani și în care au fost implicați peste o mie de jucători profesioniști de rugby. Cercetătorii au constatat că biomarkerii specifici pot indica dacă un sportiv a suferit o comoție și de asemenea  modul în care corpul unui jucător răspunde ulterior la traumă, de la câteva ore de la eveniment, până la câteva zile.

„În mod crucial, diferențele în concentrația salivară a acestori biomarkeri sunt măsurabile în câteva minute de la accidentare, ceea ce înseamnă că putem realiza diagnosticări rapide", a declarat Antonio Belli, profesor de neurochirurgie traumatică la Universitatea din Birmingham, coautor al studiului.

„Acum avem un test de laborator, neinvaziv și precis, care utilizează salivă și este cu adevărat revoluționar”, a adăugat el.

Leziunile cerebrale și comoțiile, precum și potențialul impact pe termen lung al acestora asupra sănătății s-au aflat în centrul atenției în rugby, de când foști jucători au intentat o acțiune colectivă împotriva organelor de conducere, inclusiv World Rugby, organismul care gestionează sportul cu balonul oval la nivel mondial, susținând că nu s-a întreprins nimic pentru a minimiza riscurile.

Numeroși foști jucători de rugby au fost diagnosticați cu leziuni cerebrale permanente, demență cu debut precoce, depresie sau simptome de encefalopatie cronică traumatică (ECT).

World Rugby, Uniunea de Rugby (RFU) din Anglia și Uniunea de Rugby din Țara Galilor (WRU) au transmis într-o declarație comună, în decembrie, că siguranța jucătorilor este principala lor prioritate.

„Rugby este un sport de contact și deși exista un element de risc în practicarea oricărui sport, bunăstarea jucătorilor este luată foarte în serios în rugby și continuă să fie prioritatea noastră numărul unu", au declarat organismele de conducere.

Saliva ar fi afectată de semnalele celulare de la nervii cranieni în gură și gât, putând astfel semnala rapid prezența leziunilor cerebrale traumatice.

Studiu, denumit SCRUM (Studiul Comoției prin MicroRNA în Uniunea de Rugby), s-a bazat pe tehnologia de secvențiere a ADN-ului pentru analizarea biomarkerilor din probele de salivă prelevate de la 1.028 de jucători de rugby profesioniști de sex masculin care concurează în principalele două ligi din rugby-ul britanic. S-a constatat ca un grup de 14 biomarkeri salivari - sau semnale biologice - ar putea fi utilizate pentru a diagnostica comoția cu o acuratețe de 96%.

Cercetătorii, care au colaborat cu RFU și al căror studiu a fost publicat în British Journal Of Sports Medicine, au declarat că în timp ce descoperirile lor s-au dovedit incitante, ar putea trece câțiva ani până ce acestea ar putea fi traduse într-un instrument de diagnosticare "la marginea terenului".

„Aici am trecut printr-o fază de descoperire”, a explicat directorul departamentului de servicii medicale de la RFU, Simon Kemp. El a precizat, însă, că „încă (suntem) departe de la a avea ceva ce poate fi utilizat în rugby-ul comunitar”.

„Avem nevoie de colaborare cu jucătorii și personalul medical pentru a rafina valoarea sa, pentru a-l operaționaliza și pentru a face trecerea de la un test de laborator la un test ce poate oferi rezultate în timp real”, a adăugat Kemp.

Cercetători au precizat că intenționează să colecteze probe de la jucători din cadrul a două competiții de rugby masculin de elită pentru a intra în posesia mai multor date în vederea extinderii testului și dezvoltarea modalității de utilizare a acestuia.

De asemenea, sunt necesare studii suplimentare pentru validarea testului pentru utilizare potențială la femei, sportivi tineri și alți sportivi, au precizat ei, conform Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Băutura miraculoasă pe care o subestimăm zilnic. De ce este importantă pe măsură ce îmbătrânim
Cel mai bun calmant natural. O singură cană din acest ceai face minuni

Crossuri externe

pixel