Un băiat cu autism face scandal în avion. Reacția echipajului și a pasagerilor, uluitoare

Braysen, pe jos în avion. Foto: Lori Gabriel / Facebook
Un băiat de 4 ani cu o tulburare de spectru autist, care călătorea împreună cu părinții săi, a făcut ceea ce mulți ar numi „scandal” în timpul zborului. Dar echipajul de la bord și pasagerii au avut o reacție exemplară. Povestea a devenit virală

Braysen este un băiețel autist în vârstă de 4 ani, care de obicei iubește să zboare. Însă, ultima sa călătorie, la bordul unui avion al companiei United Airlines, de la San Diego la Houston, a fost un chin.

Copilul surescitat nu voia stă stea în scaun

Mama băiatului, Lori Gabriel, din Cypress, Texas, a declarat pentru CNN că, de data aceasta Braysen era foarte neliniștit, că înainte de decolare și-a scos centura de siguranță, spunând că vrea să stea pe podea.

„Era imposibil să-l rețin. Se lupta atât cu mine cât și cu tatăl său. Ne-a chinuit amândoi să încercăm să-l readucem pe scaunul său și să-i punem centura de siguranță. A început să lovească, să urle și să se zbată", a spus tânăra mamă, pe numele ei Gabriel. „Atunci a venit un însoțitor de zbor și ne-a spus că zborul nu poate decola până când băiețelul nostru nu va sta pe scaun cu centura pusă".

„I-am spus stewardesei că băiatul are autism, că încercăm, să ne lase un minut".

Însoțitoarea de zbor a plecat, în timp ce Gabriel încă încerca să-l țină pună pe fiul ei pe scaun. Stewardesa s-a întors, însă, cu alți doi însoțitori de zbor, care au întrebat-o pe mamă cum îi pot fi de ajutor.

Echipajul de bord și pasagerii, reacție exemplară

„Au intrat în acțiune. În primul rând, l-au lăsat pe Braysen să stea în poală la tatăl său în scaun, pentru decolare", a epxlicat femeia. Apoi, după ce semnul cu „centura de siguranță obligatorie" a fost dezactivat, mama l-a lăsat pe băiat să se așeze pe podeaua avionului, pentru că urla și se lupta cu ea.

„Când este suprastimulat, vibrația îl face să se simtă mai bine", a explicat Gabriel. Iar echipajul de bord l-a lăsat pe băiat să stea cum vrea.

La un moment dat, băiatul a lovit cu picioarele, din greșeală, o femeie care stătea lângă părinții lui. Pasagera, care la rândul ei era însoțitoare de zbor, dar care căltorea în interes personal, nu s-a supărat. I-a zâmbit copilului și i-a spus că „este OK dacă o lovește din greșeală cu picioarele", a povestit Gabriel.

Apoi, băiatul surescitat a mers la clasa întâi, s-a așezat din nou pe jos și a început să lovească cu piciorul în scaunul unui bărbat. „Braysen părea fericit acolo, așa că nu am vrut să-l mutăm", a spus mama sa. „Așa că i-am spus bărbatului „Îmi pare rău", dar el a spus că nu îl deranjează, ba chiar s-a prezentat lui Braysen și s-au salutat ca în sport (high-five, n.r.)". „Poate să lovească scaunul cât vrea, nu-mi pasă", le-a spus pasagerul de la Clasa întâi părinților copilului.

„Toată lumea din clasa întâi a fost amabilă cu el, întrebându-l cum îl cheamă, arătându-i poze de pe telefoanele lor, lăsându-l să stea oriunde dorea", a povestit Gabriel. "Însoțitorii de zbor m-au întrebat în continuu dacă avem nevoie de ceva, asigurându-se că toată lumea este îngrijită"

Bilețelul „vecinei” din avion

Chiar înainte de a coborî din avion, pasagera care stătea lângă părinții copilului a îmbrățișat-o pe femeie și i-a dat un bilețel scris de mână în care o lăuda pentru puterea ei. „Tu și familia ta sunteți iubiți și susținuți", a scris pasagera în bilet.

"Nu lăsa niciodată pe nimeni să te facă să te simți ca și cum ai fi un inconvenient sau o povară. El este o binecuvântare. (...) Dumnezeu să binecuvânteze răbdarea, dragostea, sprijinul și puterea ta. Continuă să fii o super femeie".

Gabriel a postat pe Facebook o poză a notei, împreună cu imagini cu Braysen în timpul zborului și cu mulțumiri adresate pasagerilor și echipajului.

„Pentru prima dată, oamenii au fost foarte înțelegători și de ajutor cu privire la autismul lui Braysen. Este foarte promițător, nu trebuie să ne pese de ce cred ceilalți, deoarece există oameni care au grijă, care înțeleg. Asta îmi dă o mare speranță pentru viitor", a notat mama copilului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel