Această metodă simplă ne ajută să...
Fie că este vorba despre femeia visurilor tale, mama, bunica sau o simplă prietenă, alegerea cadoului perfect de 8 martie este mereu o provocare. Dacă anul acesta vrei să ieși din tipare și să oferi ceva inedit, uleiurile esențiale pot fi soluția pe care o cauți. Deși există numeroase arome pe care le-ai putea alege, iată câteva variante potrivite zilei de 8 martie.
Vom începe cu regina uleiurilor esențiale, cel de lavandă. Aceasta este printre cele mai căutate uleiuri esențiale datorită mirosul plăcut și proprietățile extraordinare pe care acesta le are. Uleiul esențial de lavandă este cunoscut prin faptul că reduce stresul, promovează starea de relaxare și calmează durerile. Totodată, lavanda susține sănătatea pielii.
Bergamota face parte din familia citricelor, iar uleiul extras din aceasta are beneficii uimitoare asupra sănătății. Ca și uleiul esențial de lavandă, uleiul esențial de bergamotă contribuie la relaxare, având proprietăți anxiolitice. Astfel, te ajută să scapi de tensiune, depresie și îți oferă confortul unui somn liniștit. Pe lângă combaterea stresului, uleiul esențial de bergamotă ajută sistemul gastrointestinal și scade tensiunea arterială.
Uleiul esențial de santal este printre cele mai iubite produse folosite în aromaterapie. Acesta promovează claritatea mentală și are efecte antiinflamatoare și antiseptice. Mai mult decât atât, uleiul esențial de santal are efecte afrodisiace.
Mușețelul a fost folosit încă din cele mai vechi timpuri în reducerea durerii, tratarea problemelor dermatologice sau relaxare. Puțini știu, însă, că uleiul esențial de mușețel are capacitatea de a reduce spasmele musculare.
Dacă până acum am vorbit despre beneficiile pe care ni le oferă uleiurile esențiale, haideți să vedem cum le putem introduce în viața noastră. Cel mai adesea, ne putem bucura de mirosul îmbietor al uleiurilor esențiale prin inhalarea acestora. Pentru acest lucru, putem introduce câteva picături într-un difuzor special, în băile cu apă caldă sau le putem aplica pe piele în compoziția unui ulei purtător. Astfel, le putem utiliza atât în masaj, cât și în rutina zilnică de îngrijire a pielii.
Uleiul esențial potrivit pentru zodia ta! Aroma care îți poate schimba starea
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
Trei factori de risc majori duc la...