Uleiul de cocos, nesănătos. Bilic: Decât înghițit, mai bine pe piele. O să mirosiți delicios și apetisant, ca o prăjiturică

uleiul de cocos - FOTO: Freepick
Uleiul de cocos este noul trend. Sunt persoane care preferă să îl folosească pentru a găti. Numai că nutriționiștii atrag atenția asupra faptului că este nesănătos.

Uleiul de cocos este un ulei vegetal care se extrage din miezul de nucă de cocos uscat, cunoscut sub denumirea de copră. Poate fi folosit ca ulei de bucătărie. Este folosit adesea în industria cosmetică pentru fabricarea unor săpunuri și creme, dar și în bucătăria unor țări asiatice.

Medicul nutriționist Mihaela Bilic a explicat de ce nu este sănătos uleiul de cocos. 

”Ne-am săturat de uleiul de floarea soarelui, de uleiul de măsline, acum nevoie de ceva exotic, iar uleiul de măsline pare a fi la modă. Nimic rău până aici. Un singur amănunt: când îl puneți la frigider sau îl țineți la rece, se transformă în untură. Se întâmplă asta pentru că în uleiul de cocos avem acizi grași saturați, identici cu cei care sunt în grăsimile de origine animală, adică în slănină, unt, untură, în grăsimea de la vită, de la pui. 

Sunt acizi grași saturați pe care medicii ne recomandă să îi consumăm în cantitate cât mai mică. În uleiul de cocos avem 90% grăsimi saturate, iar în unt avem doar 55%. Avem un ulei vegetal, însă, atenție, este atât de saturat încât se transformă în untură. Îl consumăm cu atenție, cu moderație. Are 900 de calorii la 100 de mililitri, deci 100 de calorii lingura, dar este saturat din belșug”, a explicat Mihaela Bilic, într-un video postat pe pagina sa de Facebook. 

Uleiul de cocos - FOTO: Captură Facebook: Mihaela Bilic

Vezi și: Toxiinfecțiile alimentare, dependente și de caniculă. Atenție de unde și ce alimente cumpărați

Benefic pentru piele

În schimb, uleiul de cocos este benefic pentru piele. Astfel, medicul nutriționist recomandă folosirea acestuia ca o cremă. 

”Decât să îl înghițiți, mai bine puneți-l pe piele pentru că hidratează, catifelează și, în plus, o să mirosiți delicios și apetisant ca o prăjiturică. Decât înghițit, mai bine pe piele”, a mai spus medicul nutriționist.

Uleiul de cocos conține vitamina E, însă nu are fibre și puține sau deloc alte vitamine sau minerale. În plus, conține în proporție de aproape 100% grăsimi, dintre care majoritatea sunt saturate. Diferența constă în structura grăsimilor. Uleiul de cocos are o structură a grăsimilor diferită de cea a multor produse de origine animală, care sunt formate în principal din acizi grași cu lanț lung.

Uleiul de cocos este bogat în trigliceride cu lanţ mediu (TLM). Corpul transformă mai greu aceste trigliceride în grăsimi stocate şi sunt mai uşor de eliminat decât trigliceridele cu lanţ lung (TLL). Se pare că multe dintre beneficiile uleiului de cocos sunt atribuite conţinutului ridicat de TLM.

Potrivit unui studiu realizat în 2017, extractul de nucă de cocos aplicat pe piele poate îmbunătăţi funcţia de bariera de protecţie a acesteia. În plus, poate avea efect antiinflamator. Aceste descoperiri sunt relevante însă pentru medicină, nu şi pentru alimentaţie. Există anumite alimente care pot îmbunătăţi sănătatea pielii, arată Healthline.

Vezi și: Scobitul în nas, dăunător sănătății. Poți risca infecții grave

Oferă strălucire părului

Unii oameni aplică ulei de cocos pe păr pentru a creşte strălucirea acestuia şi pentru a-l proteja de deteriorări. Avantajul acestui ulei este că poate pătrunde în scalp mai bine decât uleiurile minerale.

Cu toate acestea, în cadrul unui studiu la care au participat persoane cu acelaşi tip de păr, nu s-a descoperit nicio diferenţă privind starea părului între cei care au folosit şi cei care nu au folosit ulei de cocos.

Uleiul de cocos se numără printre cele mai importante surse de acizi graşi cu lanţ mediu, care au proprietăţi antimicrobiene şi antibacteriene. Datorită acestor proprietăţi, un ulei de cocos de calitate vă elimină mătreaţă, prevenind uscarea excesivă a scalpului şi îndepărtând, totodată, bacteriile responsabile de apariţia mătreţii.

În plus, proteinele care există în componenţa acestui ulei de cocos contribuie la prevenirea căderii părului, fortificând firul de păr. Uleiul de cocos regenerează vârfurile despicate, prevenind pierderea de proteine din structura părului. 

Vezi și: Prelevare multi-organ la Spitalul Floreasca. Șase pacienți, a doua șansă la viață. Dobra: Pacientul care trebuia să primească inima are COVID, așa că organul a ajuns în Germania

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel