Tumori neuroendocrine, ce sunt și cum se pune diagnosticul

Autismul ar putea fi diagnosticat prin RMN
Considerate cândva o patologie rară, în ultimul numărul cazurilor de pacienți cu tumori neuroendocrine a crescut. De „vină” e faptul că le putem diagnostica mai repede și mai bine, spune prof.dr. Corin Badiu, invitat la Academia de Sănătate, emisiune a DC MEDICAL.

Cum în ultima vreme accesul la tehnologiile medicale a devenit din ce în ce mai larg, asta a dus „la schimbarea epidemiologiei, schimbarea frecvenței cu care declarăm apariția unor boli. Și tumorile neuroendocrine nu fac excepție. Aceasta a dus la creșterea raportărilor de tumori neuroendocrine, indiferent de localizarea acestora, fie că e vorba de regiunea pulmonară, de carcinom bronșic (bronhopulmonar, n.r.) spre exemplu, sau de tumorile neuroendocrine gastroenteropancreatice”, a arătat prof.dr. Corin Badiu, invitat, luni, la emisiunea Academia de Sănătate.

De preferat alternativei

Moderatorul emisiunii de la DC MEDICAL, academicianul Irinel Popescu, care este expert în patologie hepatică, confirmă cele spuse de prof.dr. Badiu, ba chiar arată că în cazul pacienților sunt de preferat tumorile neuroendocrine pentru că în cazul acestora există încă mijloace de luptă.

Eu pot să vă spun că în cazul tumorilor pancreatice atunci când se pune diagnosticul de formațiune tumorală la nivelul pancreasului și uneori, din păcate, aproape din start, multe din ele cu metastaze la nivelul ficatului, varianta cea mai favorabilă pentru care ne rugăm și noi, între un adenocarcinom de pancreas - care este o boală uniform fatală - și o tumoare neuroendocrină, va fi fără îndoială tumoarea neuroendocrină, față de care există încă mijloace de luptă".

Dar cum este diagnosticată această patologie, care sunt simptomele și semnele care îndreptățesc medicul să caute o astfel de afectare?

Semnele care ridică suspiciuni

Drumul pacientului cu o tumoră neuroendocrină poate porni din mai multe puncte. Poate porni din cabinetul unui endocrinolog care constată semne de tip Sindrom Cushing de tip exces mucocorticoid, pentru că sunt unele tumori neuroendocrine care secretă ACTH (corticotropina sau Hormonul adrenocorticotrop, n.r.) care stimulează suprarenalele și care determină semne clinice de exces glucocorticoid, adică creștere în greutate, hipertensiune, apariția unui diabet, un profil lipidic alterat. Toate acestea conduc algoritmul de diagnostic către evaluarea excesului glococorticoid și sunt, e adevărat rare cazuri, de Cushing – dar sunt – care sunt declanșate de tumori neuroendocrine, cu cosecreție de ACTH", spune prof.dr. Corin Badiu.

La dispoziția medicului sunt o plajă largă de teste cu care el poate investiga această posibilă patologie.

Ce teste se pot face

De multe ori însă punctul de pornire este imagistica, o imagistică minuțioasă, făcută pentru alte motive, care verifică apariția unor leziuni în ficat sau în suprarenale care declanșează un lanț de deternări biochimice. Dacă între aceste deternări face parte și cromogranina, de multe ori această cromogranină este crescută în tumorile endocrine. Și indiferent de punctul de la care pornim, că e vorba de chimie cu cromogranină, că e vorba de o imagistică, că e vorba de un tablou clinic, elementele suplimentare se completează într-o manieră de puzzle, de mozaic, care duc la o imagine cât mai completă a profiului patologic și până la urmă la verificarea dacă cumva e o tumoră neuroendocrină sau nu".

Peste toate acestea, însă, vine testul suprem care certifică existența unei tumori neuroendocrine. Care este acesta și cum se face el, vezi în VIDEO. 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel