Tătaru: Suntem spre vârful pandemiei; depinde de noi dacă rămânem unde suntem acum

Nelu Tătaru
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat joi, la Deva, că ne apropiem de un vârf al pandemiei de COVID-19, însă a precizat că depinde numai de atitudinea oamenilor dacă acesta va veni mai devreme sau mai târziu, iar numărul de cazuri va rămâne la un nivel de 10.000-12.000 sau va creşte spre 15.000.

"Suntem înspre vârful pantei, spun eu. Rămâne să ţină doar de noi dacă atingem acest vârf mai devreme sau mai târziu şi dacă rămânem la 10.000-12.000 de cazuri, cât suntem acum, sau vom merge spre 15.000 sau mai mult", a spus Nelu Tătaru.

Pe de altă parte, el a menţionat că este posibil ca spitalele să rămână în coordonarea Ministerului Sănătăţii, iar partea de ordonator de credite să revină autorităţilor judeţene sau locale, notează Agerpres. 

"Noi, ca minister, am luat în coordonare toate spitalele din România. Subordonarea rămâne, în continuare, ca şi ordonator de credite, către consiliile locale sau consiliile judeţene. (...) Ne gândim ca partea de coordonare să poată rămâne la Ministerul Sănătăţii. Subordonarea să rămână la autorităţile locale sau judeţene, dar coordonarea, ne gândim să o luăm la nivelul Ministerului Sănătăţii", a afirmat ministrul.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a vizitat joi Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva, unde s-a întâlnit cu managementul militar al unităţii şi cu cadrele medicale

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel