Alimentația în sezonul rece poate fi...
Clădire nouă pentru Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei”. Este vorba despre extinderea și modernizarea Ambulatoriului, în cadrul unei investiții cu fonduri europene, care a presupus construirea unui corp de clădire cu trei etaje, modernizarea fostelor cabinete ale medicilor de familie, achiziționarea de aparatură medicală și amenajarea rețelelor de utilități.
”Sunt bucuros că am finalizat o nouă investiție în sănătate, care va asigura condiții mai bune pentru pacienți și personalul medical. Am construit de la zero o clădire nouă pentru Ambulatoriul spitalului, în care vor funcționa mai multe cabinete, săli de tratament și de investigații medicale. Este o investiție extrem de necesară, având în vedere că mii de oameni sunt consultați lunar în cadrul Ambulatoriului de Specialitate.
Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați. FOTO @ CJ Galați
Noua clădire în care vor funcționa 13 specialități medicale are trei etaje și o suprafață desfășurată de peste 1500 de mp. De asemenea, am achiziționat și aparatura medicală necesară pentru noile spații, în valoare de peste 2,1 milioane de lei, și am modernizat complet și fostele cabinete ale medicilor de familie.
În următoarele două săptămâni, personalul medical se va muta în noile spații și vor fi instalate și echipamentele medicale”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
În noua clădire vor funcționa următoarele specialități medicale: diabet, gastroenterologie, oftalmologie, cardiologie, ginecologie, urologie, radiologie și imagistică medicală, ORL, neurologie, medicină internă, hematologie, ortopedie și oncologie. Printre cele mai importante echipamente medicale achiziționate se află un sistem complet de videoendoscopie flexibilă, mai multe ecografe, un topograf cornean și un electroencefalograf computerizat.
Valoarea investiției a fost de 13.899.789 de lei, fonduri prin Programul Operațional Regional 2014-2020. În primele nouă luni ale acestui an, în cadrul Ambulatoriului de Specialitate au fost realizate peste 72.000 de consultații, cele mai multe în cadrul cabinetelor de diabet și oncologie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Alimentația în sezonul rece poate fi...
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Acest truc simplu te scapă rapid de...