Spitalul Județean Craiova, precizări: ”Nu se pune problema neacordării salariilor!”

SCJU Craiova
Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova face câteva precizări privind voucherele de vacanță, căldura în saloane și mâncarea pacienților.

Spitalul Județean Craiova. Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova face publice o serie de clarificări la o serie de ”situații și probleme reclamate de o a parte din cadrele medicale și mass-media, în cursul zilei de ieri (n. r. joi, 7 noiembrie)”.

Spitalul Județean Craiova. Redăm integral comunicatul unității medicale:

Voucherele de vacanță

Legea 47/2014, cu modificarile si completările ulterioare prevede faptul că: „în limita resurselor bugetare, angajatorul stabilește, când acordă voucherele de vacanță, de comun acord cu organizațiile sindicale legal constituite sau reprezentanții acestora”. Prin urmare, trebuie înțeles că reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJUC) Craiova sunt în imposibilitatea de a asigura cadrelor medicale voucherele de vacanță.

Regretăm această situație și asigurăm cadrele medicale de tot respectul și valorizarea muncii pe care o depun, dar motivele pentru care am ajuns aici sunt mai multe și întemeiate. Pentru o cât mai bună informare a cadrelor medicale, pacienților și populației generale ne dorim să punem lucrurile în context general și să înțelegem cu toții de ce s-a ajuns aici și de unde se trag unele dintre problemele financiare ale acestei unități medicale. Pentru achiziționarea voucherelor de vacanță în valoare de 3,700.000 lei, SCJU Craiova ar trebui să achite integral suma, înaintea achiziționării lor. Dar nu dispunem de această sumă.

Cea mai importantă cauză pentru care s-a ajuns în această situație este dată de „transferul” unei mari părți din serviciile medicale, ce ar trebui efectuate și decontate în spitalul public, către clinicile private din oraș

În ultimii doi ani, sistemul privat s-a dezvoltat foarte mult, iar o parte semnificativă dintre pacienți au ajuns să fie tratați în clinicile private și nu în SCJU Craiova. Din această cauză, adresabilitatea pacienților în Ambulatoriul integrat al Spitalului și implicit internarea bolnavilor în spital, a scăzut mult și totodată au scăzut și încasările spitalului.

Este important de ținut cont că SCJU Craiova este un spital clinic, ceea ce înseamnă că personalul medical (medicii) sunt în proporție foarte mare cu integrare clinică, iar legea le permite să intre în relație contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) la alt furnizor, până la 17.5 ore/săptămână. Rezultatul acestui fenomen este însă nerealizarea valorii de contract, în relație cu CAS Dolj de către spital, din cauza reducerii numărului de cazuri chirurgicale, cu grad mare de complexitate în cadrul SCJU Craiova. În plus, SCJU Craiova a suportat în ultimele luni cheltuieli suplimentare pentru rezolvarea unor probleme mai vechi, așa cum a fost situația celor trei aparate CT (Computer tomograf) nefuncționale de luni bune sau chiar ani.

Pentru soluționarea acestei probleme grave, care bloca toată activitatea medicală și necesita soluționare urgentă, SCJU Craiova a cheltuit pentru punerea în funcțiune a celor trei aparatelor de înaltă performanță (CT) suma de 2.649.000 lei. Până ca aparatele să fie reparate, SCJU Craiova a trebuit să asigure aceste servicii pacienților, printr-un contract de colaborare care a presupus alte cheltuieli, pe care le detaliem aici, din dorința de a fi transparenți: achiziționarea a 3 tuburi ( CT) în valoare.de 1.100.000 lei; servicii medicale de înaltă performanță (CT) pentru pacienții internați în spital, efectuate la SC. Prima Medical Craiova, 852.000 lei; servicii transport pacienți ambulanță la Prima medical - 697.000 lei și alte piese de schimb pentru aparatura din Laboratorul de Radiologie și Imagistica medicală.

Având în vedere motivele menționate mai sus, spitalul se găsește în imposibilitatea acordării voucherelor de vacanță în trimestrul 4/2019.

Dezmințim ideile vehiculate cum că personalul medical nu va primi salariile. Nu se pune problema neacordării salariilor!

Căldura în spital

Pe perioada iernii pacienții și cadrele medicale s-au plâns mereu de faptul că în anumite saloane este frig. Schimbătoarele de căldură nu au mai fost schimbate de zece ani! De aceea, apar probleme. Pentru a evita aceste situații și în acest an, conducerea spitalului a demarat o licitație care a fost adjudecată și care presupune achiziționarea de schimbătoare de căldură și echilibrarea instalației tehnice, cu sprijinul Consiliului Județean Dolj. În cursul săptămânii viitoare se vor monta noile schimbătoare, astfel încât această problemă să se rezolve.

Mâncarea pacienților

În ceea ce privește calitatea hranei pe care o primesc pacienții SCJU Craiova responsabilitățile revin firmei care are contract cu unitatea medicală pentru a asigura acest serviciu. Operatorul are obligația de a asigura bolnavilor hrana potrivită. Conducerea spitalului i-a pus în vedere administratorului  problemele sesizate. Demersurile nu s-au oprit aici.

SCJU Craiova a scos la licitație serviciul de furnizare a hranei, după ce contractul firmei a fost prelungit de mai multe două ori și nu mai suportă în mod legal reînnoire. La sfarsitul anului 2018 a fost desfășurată procedură de negociere fără publicare prealabilă a  unui anunț de participare. Negocierea a fost anulată, după care au fost deschise două licitații, care au avut același deznodământ, anulare din lipsă de ofertanti. În acest moment, este în desfășurare o nouă procedură de licitație unde există doi ofertanți. 

Cu toate punctele slabe, scoase de multe ori în evidență mult prea exagerat sau fără un fundament real și fără a sublinia și punctele forte, SCJU Craiova rămâne unitatea medicală de referință din Oltenia, unde sunt trimise cele mai mai grave cazuri din regiune. SCJU Craiova este unitatea medicală cu cel mai mare număr de paturi de la nivel național, un spital cu multe nevoi și provocări, dacă ne uităm la modul în care se face medicina în lume, în anul 2020. Această unitate medicală rămâne soluția salvatoare pentru toți pacienții, indiferent de statutul lor socio-economic, este locul unde sunt integrate toate specialitățile medicale de care un pacient are nevoie pentru a fi tratat”.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Cel mai bun calmant natural. O singură cană din acest ceai face minuni

Crossuri externe

pixel