Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Federația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) îi solicită Ministrului Sănătății, Sorina Pintea să ia „măsuri urgente pentru rezolvarea crizei gărzilor de noapte efectuate de personalul medical din spitale și centrele de urgență".
Muncesc prea mult
Reprezentanții FACIAS își motivează demersul bazându-se pe datele din studiul Federației Solidaritatea Sanitară, care arată că în România o gardă durează în medie 33,3 ore, iar peste 93% dintre medicii români au muncit mai mult de 24 de ore în continuu. Un medic de urgențe ajunge să facă între 5 și 10 gărzi pe lună.
„Acest lucru pune în pericol viața medicilor, care nu mai au timp de refacere, fiind și unul dintre motivele plecărilor tot mai dese din sistemul medical românesc. Zeci de cadre medicale și-au pierdut viața în timpul gărzilor sau imediat după încheierea acestora. În același timp este pusă în pericol viața pacienților, personalul epuizat fizic fiind evident în imposibilitatea de a asigura servicii medicale de calitate", se arată în scrisoarea deschisă a FACIAS.
Gărzile trebuie incluse la vechime
Reprezentanții federației spun și că, potrivit Sanitas cauzele acestei crize sunt: nerespectarea normativului de personal, creşterea numărul de pacienți pe timpul gărzilor, lipsa de candidaţi pentru spitalele din teritoriu, practica unor manageri de a nu angaja personal suplimentar.
„FACIAS cere ministrului Sănătății și factorilor de decizie la nivel de spitale schimbarea politicii de personal şi recunoaşterea gărzilor ca vechime în muncă", se arată în finalul solicitării.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Aceste alimente scad semnificativ...