Somnul insuficient, asociat cu riscul de obezitate la tineri. Este o problemă globală de sănătate

somnul insuficient acosiat cu riscul de obezitate. FOTO: Freepik @tonodiaz
Somnul insuficient în rândul adolescenților, asociat cu obezitatea, arată un studiu. Băieții sunt mai predispuși.

Stilul de viață mai puțin sănătos se vede în mod frecvent și în rândul tinerilor. Încercarea de a combina programul școlar cu activitățile din timpul liber, statul tot mai mult în fața calculatorului, fie că e vorba de cursurile online din timpul pandemiei, fie de jocuri, lipsa de activitate fizică susținută, dar și o alimentație precară, bazată de multe ori pe energizante, cărora li se adaugă și neglijarea orelor de odihnă, sunt o presiune destul de mare asupra tinerilor.

Potrivit unui studiu, somnul insuficient este un factor de risc pentru creșterea în greutate, fapt care poate avea un impact major asupra sănătății viitorului adult. 

”Studiul nostru arată că majoritatea adolescenților nu dorm suficient, iar acest lucru este legat de excesul de greutate și de caracteristicile care favorizează creșterea în greutate, ceea ce îi pregătește potențial pentru probleme viitoare.

În prezent, investigăm dacă obiceiurile de somn proaste sunt legate de timpul excesiv petrecut în fața ecranelor, ceea ce ar putea explica de ce adolescenții mai în vârstă dorm și mai puțin decât cei mai tineri”, a declarat autorul studiului, domnul Jesus Martinez Gomez, cercetător în formare la Laboratorul de Sănătate Cardiovasculară și Imagistică, Centrul Național Spaniol pentru Cercetare Cardiovasculară (CNIC), Madrid, Spania, notează Eurekalert.

Vezi și: Lumina albastră și sindromul de STRES digital. Regula 20-20-20

Durata somnului și starea de sănătate

În cadrul studiului a fost examinată asocierea dintre durata somnului și starea de sănătate a 1.229 de adolescenți cu o medie de vârstă de 12 ani, la momentul inițial, și cu un număr egal de băieți și fete.

Somnul a fost măsurat timp de șapte zile cu un monitor de activitate portabil, de trei ori, la fiecare participant, la vârste de 12, 14 și 16 ani. Pentru o sănătate optimă, Academia Americană de Medicină a Somnului recomandă să se doarmă între 9 și 12 ore pe noapte, pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 6 și 12 ani și 8 până la 10 ore pentru cei cu vârsta între 13 și 18 ani.

Pentru a simplifica analiza, studiul a folosit 8 ore sau 12 ore pe noapte ca valori optime. Participanții au fost clasificați ca persoane care dorm foarte puțin (mai puțin de 7 ore), persoane care dorm perioade medii (7 până la 8 ore) și optime (8 ore sau mai mult).

Excesul de greutate și predispoziția la obezitate au fost determinate în funcție de indicele de masă corporală. Cercetătorii au calculat un scor al sindromului metabolic continuu, variind de la valori negative (mai sănătoase) la pozitive (mai nesănătoase), care au inclus circumferința taliei, tensiunea arterială și nivelurile de glucoză și lipide din sânge.

Astfel, spun cercetătorii, în categorii adolescenților de 12 ani, doar 34% dintre aceștia dormeau cel puțin 8 ore pe noapte, procentul scăzând la 23% la cei de 14 ani, respectiv la 19% la cei de 16 ani. De asemenea, ma arată studiul, băieții au avut tendința de a dormi mai puțin. Cei care au dormit mai mult au avut și un somn de calitate, adică nu s-au trezit în timpul nopții, comparativ cu cei care au dormit mai mult.

Mai mult decât atât, prevalența supraponderabilității/obezității a fost de 27% în rândul celor mai mici dintre adolescenți, în timp ce adolescenții de 14 ani a fost de 24%, iar cei de 16 ani a fost de 21%.

Legătura dintre somn și obezitate

Asocierea dintre durata somnului, excesul de greutate/obezitate și scorul sindromului metabolic au fost analizate după ajustarea pentru educația parentală, statutul de migrant, activitate fizică moderată până la viguroasă,  fumatul, aportul de energie, locație și școală.

”Legăturile dintre somnul insuficient și sănătatea nefavorabilă au fost independente de aportul de energie și de nivelul de activitate fizică, ceea ce indică faptul că somnul în sine este important.

Excesul de greutate și sindromul metabolic sunt în cele din urmă asociate cu bolile cardiovasculare, sugerând că programele de promovare a sănătății din școli ar trebui să ofere obiceiuri bune de somn.

Părinții pot da un exemplu bun, având o oră de culcare constantă și limitând timpul petrecut seara pe ecran. Politicile publice sunt, de asemenea, necesare pentru a aborda această problemă globală de sănătate”, spune Martinez Gomez.

Care sunt beneficiile somnului

Somnul are o contribuție uriașă în toate procesele ce au loc în corp, iar beneficiile pe care le are asupra sănătății sunt numeroase. Printre acestea se numără:

- contribuția la sistemul imunitar;

- rol în sănătatea inimii;

- facilitează îmbunătățirea memoriei;

- ajută la reducerea stresului și a anxietății;

- reglează metabolismul.

Unele boli cauzate de lipsa somnului pot fi cele cardiovasculare, creșterea riscului de apariție a accidentelor, scăderea nivelului de energie, al motivației, este afectat indicele masei musculare.

În plus, se poate reduce eficiența curelor de pierdere în greutate și performanța antrenamentelor.

Vezi și: Energizante în loc de apă. Care sunt reacțiile și la ce trebuie să fie atenți cei care le consumă

Câte ore trebuie să dormim, de fapt: Somnul nu e un moft, e UTIL. Curăță creierul de MIZERIE

Viața agitată, cu programe de lucru prelungite, cu o multitudine de activități și după lăsarea serii, toate acestea ne dau bătăi de cap atunci când vine vorba de somn, dar mai ales de un somn odihnitor.

Câte ore sunt recomandate, dar și de ce este somnul atât de necesar, a explicat specialistul în neuroștiințe Paul Olteanu, în cadrul emisiunii Medicool de la Antena 1.

”Ideal ar fi să dormim cel puțin 7-8 ore, dacă nu vrem să avem mult timp când murim, pentru că realitatea, pe măsurate, este că lipsa somnului este unul dintre cele mai dăunătoare lucruri, atât pentru psihic, cât și pentru viața emoțională și sănătatea fizică”, a spus Paul Olteanu, trainer și specialist în neuroștiință, la Antena 1.

Potrivit lui Olteanu, care îl citează pe cercetătorul britanic Matthew Walker, nu există nicio specie care să nu doarmă. ”Practic, dacă somnul nu ar fi util, dacă nu ar înfăptui o misiune foarte importantă pentru sănătate, pentru evoluție, pentru cum suntem, ar fi fost epurat ca funcție, măcar la unele vietăți.

Ce m-a ajutat și mai mult să înțeleg de ce-i util, este că somnul, în esență, nu este un moft. Creierul nostru, cum se prinde că trebuie să dea drumul la procese de reparație, să regenereze celule, să curețe creierul de mizeria care se acumulează pe parcursul zilei este cu ajutorul ciclurilor circadiene, noapte - zi. Și practic, în momentul în care se face întuneric, noi, preț de sute de mii de ani, specia noastră, sute de mii de ani alte specii, creierul nostru își dădea seama că a venit momentul să intrăm în starea de repaus.

Este un nucleu specific, nucleul superchiasmatic, undeva deasupra cerului gurii, iar printr-o comunicare cu ochii, nucleul comandă eliberarea de melatonică, care practic ne anunță că a venit momentul să ne culcăm”, a mai spus specialistul în neuroștiințe. Citește mai departe AICI.

Vezi și: Câte ore trebuie să dormi în funcție de vârstă? Două plante pentru un somn sănătos, care te și relaxează

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel