Somn insuficient la copii, asociat cu dietă nesănătoasă și obezitate

Somnul insuficient la copii a fost asociat cu dieta nesănătoasă și cu obezitatea, după ce oamenii de știință au studiat 177.000 de copii. Profilul de viață nesănătoasă în rândul copiilor și adolescenților are legătură cu durata insuficientă a somnului, potrivit unui studiu derulat în Grecia la copiii cu vârsta cuprinsă între 8 și 17 ani.

Obiceiuri alimentare nesănătoase, cum ar fi consumarea dulciurilor în mod regulat sau sărirea peste micul dejun au fost, de asemenea, asociate cu durata insuficientă a somnului, cu supraponderabilitatea și obezitatea la copii.
Academia Americană de Somnologie recomandă ca micuții cu vârsta cuprinsă între 6 și 12 ani să doarmă între 9-12 ore în mod regulat pentru a avea o sănătate optimă. Adolescenții cu vârste între 13 și 18 ani ar trebui să doarmă între 8-10 ore, informează Medicalxpress.com.

,,Aproximativ 40% dintre elevii care au studiat au dormit mai puțin decât li s-a recomandat. Nivelele insuficiente de somn au fost asociate cu obiceiuri alimentare nesănătoase, cu timpul petrecut în fața ecranelor crescut și cu obezitate la ambele sexe", a spus prof. dr. Labros Sidossis, președintele Departamentului de Kinesiologie și Sănătate de la Universitatea Rutgers din New Brunswick, New Jersey, autorul principal al studiului.

Datele cercetării au provenit dintr-un sondaj, realizat în Grecia, la 177.091 de copii. Obiceiurile obișnuite, orele de dormit, week-end-ul, starea activității fizice și activitățile sedentare au fost evaluate prin intermediul chestionarelor electronice realizate la școală. Copiii care au raportat că dorm de obicei mai puțin de nouă ore pe zi, iar adolescenții care dorm mai puțin de opt ore pe zi, au fost clasificați ca având somn insuficient.

Măsurătorile antropometrice și fizice au fost obținute de către profesorii de educație fizică. Durata insuficientă a somnului s-a înregistrat în proporție mai mare în rândul băieților comparativ cu fetele (42,3% față de 37,3%) și a copiilor comparativ cu adolescenții (42,1% față de 32,8%). Mai mult, adolescenții cu o durată insuficientă de somn au avut un nivel mai scăzut de activitate fizică, implicând fitness-ul și aerobicul. De altfel, cea mai surprinzătoare constatare a fost că fitness-ul și aerobicul au fost asociate cu obiceiurile de somn.

"Obiceiurile bune de somn au fost asociate cu un nivel mai bun de fitness și aerobic. Am putea specula că un somn adecvat duce la niveluri mai mari de energie în timpul zilei. Prin urmare, copiii care dorm bine pot fi mai activi fizic pe parcursul zilei", a conchis prof. dr. Labros Sidossis.

Rezultatele studiului sprijină dezvoltarea de intervenții pentru a ajuta elevii să-și îmbunătățească durata somnului.

"Durata insuficientă a somnului în rândul copiilor constituie o problemă de sănătate subevaluată în societățile occidentale. Având în vedere aceste descoperiri epidemiologice, părinții, profesorii și profesioniștii din domeniul sănătății ar trebui să promoveze strategii care să accentueze modele de somn sănătos pentru copiii de vârsta școlară",e de părere autorul studiului.

Rezultatele sunt publicate în numărul din 15 octombrie al Journal of Clinical Sleep Medicine. Puteți consulta studiul integral aici

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel