Skin Cycling, rutina de înfrumusețare care face furori. Rezultatele se văd după primele 8 zile

skin cycling. FOTO: Freepik @lookstudio
Skin Cycling este rutina de înfrumusețare care oferă primele rezultate după numai 8 zile. Se poate face pe o perioadă lungă sau atât cât este necesar.

Mereu în căutarea unei rutine potrivite pentru fiecare timp de ten, dermatologii au dezvoltat una care oferă rezultate nu instant, dar vizibile încă din primele 8 zile. Este vorba de Skin Cycling, una dintre rutinele care face furori pe social media.

”Skin Cycling este o rutină de înfrumușetare total diferită, care este dezvoltată de un dermatolog, și care face furori, în momentul acesta, pe Instagram și pe TikTok. Nu că rutinele de înfrumusețare care sunt promovate acolo ar fi eficiente, dar aceasta chiar funcționează.

Este o rutină care a luat naștere ca reacție la faptul că foarte multe persoane își aplicau produse extrem de concentrate și nu reușeau să îmbunătățească structura pielii, ci își iritau fața. Îți subțiau epidermul și bariera  cutanată nu mai funcționa cum trebuie. Și atunci, acest medic dermatolog a venit și a lansat această rutină de înfrumusețare, care implică patru seri la rând cu acționare diferită la nivelul pielii”, a explicat Diana Baicu, specialist în frumusețe, la Neatza cu Răzvan și Dani de la Antena 1.

Skin Cycling, mod de funcționare

Potrivit specialistului în frumusețe, prima seară este cea de exfoliere. ”Pentru curățare folosim întotdeauna un produs de curățare foarte blând, punem câteva picături pe un disc demachiant, curățăm pielea, curățăm și cu apă, uscăm și venim apoi cu partea de exfoliere. Și putem să venim cu exfolianți destul de concentrați. Și folosim pentru tenul care este sensibil și uscat, mergem în special cu alfa hidroxi acizi (AHA). Aici avem un produs cu 10% concentrație de AHA, dar putem să mergem până la 12%, avem un amestec de acid glicolic cu acid lactic și mandelic. Aplicăm pe față, exfoliem.

Dacă tipul nostru de ten este, dimpotrivă, unul gras merge cu beta hidroxi acizi (BHA), și aici avem acid salicilic. Aplicăm tot așa, cu o concentrație destul de mare, numai că exfoliem, iar după nu mai aplicăm niciun fel de altă substanță activă, ci aplicăm, pur și simplu, o cremă de hidratare”, a explicat Diana Baicu.

Seara a doua este cea a retinoizilor. ”Știți că retinolul, retinoizii sunt foarte la modă. În această seară putem să aplicăm terinol, cu o concentrație de 1% sau chiar mai mult. Retinolul regenerează celulele, el este un activ împotriva îmbătrânirii extreme de activ, concentrat, funcționează foarte bine, dar trebuie să vedem cum îl aplicăm.

După ce am curățat fața aplicăm retinolul. În niciun caz nu amestecăm AHA sau BHA cu retinolul. Iar imediat deasupra crema noastră hidratantă”, a adăugat specialistul.

Legat de celelalte două seri ale Skin Cycling-ului, Diana Baicu a precizat că nu facem altceva decât să reparăm bariera cutanată. ”În această seară venim fie cu serumuri, cum ar fi acesta care conține acid hialuronic, sau putem să mergem cu stimulator de colagen, sau venim cu produse care conțin pre și probiotice, atât ser, cât și cremă, ca să refacem bariera cutanată și să echilibrăm și să calmăm. Pielea noastră, după aceste două seri, este în perfectă stare și pregătită din nou pentru etapa de exfoliere și să primească retinolulul, fără să ne irităm. Dacă este vorba despre un ten sensbil sau cu atât mai mult, dacă este vorba despre un ten gras, cu acnee, dar nu în faza activă, venim și repetăm această rutină”, a explicat specialistul cum trebuie aplicat acest Skin Cycling.

Rutina de înfrumusețare de dimineață

În ceea ce privește rutina de dimineață, Diana Baicu a afirmat că aceasta trebuie să fie cea cu care suntem obișnuite. Însă are și o recomandare, aceea de a aplica, după curățarea tenului, un activ pe bază de vitamina C, un antioxidant, de fiecare dată, și o cremă.

”O să spuneți, Dar să îmi cumpăr atâtea creme? Nu trebuie să vă cumpărați atâtea creme, pentru că eu nu am făcut nimic altceva decât să enumăr niște ingrediente active care sunt foarte importante, doar că în ziua de astăzi sunt produse cosmetice care le înglobează. Serurile și cremele pe care ni le aplicăm în serile trei și patru putem să ni le aplicăm foarte bine și dimineața. Iar dimineața, absolut obligatoriu SPF-ul”, a mai spus Diana Baicu, subliniind că ”pielea noastră ne spune dacă produsele respective ni se potrivesc sau nu”.

Potrivit specialistului, această rutină se repetă, iar primele semne ale îmbunătățirii structurii pielii se văd după primele 8 zile, adică după două cicluri, ”repetăm acest ciclu cât este nevoie. Putem să mergem cu el a la longue, după care să trecem la o rutină de îngrijire clasică sau să facem acest skin cycling pe o perioadă lungă. Pielea noastră este cea care ne spune dacă o facem bine sau nu”, a concluzionat Diana Baicu. 

Retinolul și retinoizii, ingredientul de AUR anti-îmbătrânire. Ioana Marinescu: Cea mai fabuloasă descoperire. Pielea arătă fabulos, luminos

”Odihna e esențială. Ar trebui să fie făcută pe perioada somnului nocturn.

Un alt hormon pe care-l pierdem după perioada de creștere este melatonina. Melatonina este supranumit hormonul tinereții și el este pierdut după perioada de creștere. Atunci, e important să ne acordăm perioada de somn nocturn, când procesul de metabolism celular este cel mai ridicat. Să acordăm somnul și beneficiile lui și să aducem adiție de melatonină. Comprimatele de melatonină sunt geniale și sunt o adiție pentru că organismul nostru nu mai secretă.

Putem pune melatonină și în spray. Ea trebuie aplicată pe față în timpul somnului nocturn, cât de abundent de poate, pentru că o să-mi stimuleze foarte tare procesele de regenerare de la nivelul pielii”, a declarat Ioana Marinescu, fondator PLUSH BIO, Farmacist Formulator, specialist în Formularea și Evaluarea produsului dermato-cosmetic, membru al Societății Române de Dermatologie a vorbit la Pastila de Frumusețe de la DC Medical, Spectacola și DC News.

Ingredientul de aur anti-îmbătrânire: Cea mai fabuloasă descoperire

”Un ingredient, din punctul meu de vedere, standard de aur în anti-aging este retinolul și retinoizii. Retinoizii sunt, probabil, cea mai fabuloasă descoperire din ultimele decenii pentru piele. Pot fi folosiți și ca terapii medicale, și ca rutine cosmetice.

Citește mai departe AICI.

Vezi și: Tenul sensibil, de la cauze la tratare. Baicu: Avem nevoie de câteva luni

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel