Alimentația în sezonul rece poate fi...
Servicii de sănătate, comune. „A fost adoptat în şedinţa de Guvern un memorandum privind instituirea schemei de ajutor de minimis pentru programul «O comună, o ambulanţă» şi încadrarea acestei scheme de ajutor de minimis în politicile economico-bugetare şi financiare ale statului român. Obiectivul acestui program este îmbunătăţirea serviciilor de sănătate prin asigurarea mijloacelor de acces rapid la aceste servicii pentru cazurile de urgenţă. Concret, se finanţează achiziţionarea de către medicii de familie a ambulanţelor de urgenţă, pentru dotarea acestora şi acoperirea cheltuielilor de personal şi curente pe cel puţin un an. Finanţarea se va face sub forma unei scheme de ajutor de minimis, respectiv granturi, până la maximum 200.000 de euro pentru cheltuielile necesare în vederea asigurării în fiecare localitate, îndeosebi rurală, a cel puţin unei ambulanţe dotate corespunzător", a declarat, joi, 23 mai, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, la Palatul Victoria, citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, programul are caracter multianual, schema de minimis se va derula până la 31 decembrie 2020 cu posibilitatea să fie extinsă până în anul 2022, iar bugetul estimat pentru următorii 2 ani este de 2,5 miliarde de lei, din care un miliard de lei în anul 2019, sub formă de credite de angajament şi pot aplica pentru acest program medicii de familie.
„Numărul estimat al beneficiarilor este de aproximativ 2.800 de medici de familie, respectiv câte un beneficiar pe fiecare comună care nu dispune de ambulanţă", a explicat Nelu Barbu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Alimentația în sezonul rece poate fi...
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Acest truc simplu te scapă rapid de...