Se deschid terasele: ce reguli vom respecta pentru prevenirea răspândirii virusului

Terase, restaurant
De luni vom putea ieși din nou la terase, după ce s-a decis încă o fază de relaxare a măsurilor de distanțare socială. Totuși, o serie de reguli vor trebui respectate, în continuare.

Normele ce vor trebui respectate de la 1 iunie au fost publicate în Monitorul oficial. Potrivit Antena 3, clienții cu probleme respiratorii nu vor avea acces la terase, iar la o masă vor putea sta maxim patru persoane, dacă nu sunt membrii aceleiași familii. De asemenea, după fiecare client, mesele vor fi dezinfectate. 
Alte reguli arată că nu se vor transfera meniuri, solnițe, oliviere sau alte obiecte de la o masă la alta, iar acestea vor fi dezinfectate după plecarea clienților de la masă.
Distanța dintre mese trebuie să fie de minim doi metri, iar personalul care servește va trebui să poarte mască și mănuși. 
La intrarea pe terasă şi la grupurile sanitare trebuie să fie puse dispozitive cu substanţe dezinfectante pentru mâini.

De asemenea, la plajă se va putea merge, tot cu respectarea unor condiții, și anume o distanță de minim doi metri între șezlonguri sau prosoape. „În hotărârea de guvern pe care am dat-o privitor la deschiderea plajelor, acolo, într-adevăr am specificat că pe plajele amenajate accesul se face cu şezlonguri care trebuie să fie la 2 metri. Aici o să facem o revenire pentru că asta nu înseamnă că interzicem ca pe o anumită suprafaţă dintr-o plajă amenajată, ca oamenii care nu au resurse financiare să-şi achiziţioneze şezlongul, cu câte 8 - 10 lei, să poată să vină cu prosopul, cu cearşaful”, a anunțat premierul Ludovic Orban.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

alimente calciu foto:freepik@yarunivstudio
EXCLUSIV
Cele mai bune surse de calciu. Alina Epure: Eliminarea nu este o soluție
Sirop de tuse, contaminat. OMS, avertizare globală

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel