Scandalul impostorilor din Sănătate: 8 fizicieni falși, descoperiți în spitale

După scandalul cu „chirurgul” impostor italian Matteo Politi care a „operat” estetic, la 6 clinici private, zeci de românce și cel al „ginecoloagei” Raluca Daniela Bîrsan, de la Spitalul Județean Ilfov, care a participat la operații inclusiv de cezariană, un nou scandal zguduie din temelii sistemul sanitar românesc. Potrivit ultimelor informații, 8 fizicieni medicali, ar fi fost angajați pe posturi pentru care nu ar fi acreditați sau pregătiți! 

Scandalul impostorilor din Sănătate ia o nouă turnură: Colegiul Fizicienilor Medicali din România, despre care aflăm că ar fi înscris în Registrul Național al Organizațiilor Non-Guvernnamentale deținut de Ministerul Justiției, a dezvăluit, astăzi, că există 8 cazuri în care persoane neinstruite corespunzător care practică (7 dintre ei) profesia de fizician medical în sistemul de sănătate din România. În realitate, persoanele în cauză ar fi de fapt inginer mecanic, bioinginer sau chimist, și nu ar avea drept de practică.

Nu au drept de practică, dar tot au fost angajați

„Unii dintre ei au depus dosare la Colegiul Fizicienilor Medicali, dar au fost refuzați. Ei nu au drept de practică și nu pot munci în astfel de posturi", a susținut Marin Bodale, vicepreședinte al Colegiului Fizicienilor Medicali din România.

„Au solicitat înscrierea în calitate de membru, pentru a induce în eroare, să spunem, autoritățile competente, un număr de 3-4 persoane, dar din statisticile noastre, am depistat un număr de opt persoane care practică profesia de fizician medical fără o pregătire în fizică medicală, cu toate că legea le explică foarte clar care sunt procedurile de recunoaștere a unei diplome. Dacă este obținută în alt domeniu decât fizica medicală, dumnealor nu au parcurs pașii respectivi și au obținut acreditări fie cu complicitatea unor angajați ai unor instituții publice în care și-au fluturat hârtiile pe la diverși angajatori, au practicat profesia sau practică în continuare profesia de fizician medical, fie că este inginer mecanic, chimist, inginer, bioinginer", a declarat acesta, la Digi24.

Or, cel puțin șapte dintre cei opt „fizicieni medicali" nu ar avea pregătirea corespunzătoare. „Le lipsesc cursurile de fizică medicală, fizică aplicată în radiologie, optică (...) Le lipsesc aceste cursuri, dar au primit acreditare. (...) Viața pacienților a fost pusă în pericol", a susținut Bodale.

Ginecoloaga de la Ilfov

Cazul de față vine la doar o zi după ce o femeie de 30 de ani, Raluca Daniela Bîrsan, s-a descoperit că se dădea drept rezident la ginecologie la Spitalul Județean Ilfov, de circa 10 ani, deși potrivit jurnaliștilor de la Libertatea a abandonat școala în clasa a IX-a. 

Ea semnase cu Spitalul un contract de voluntariat, ilegal – după cum spunea ministrul Sănătății, Sorina Pintea - și prezentase diplome false, inclusiv cea de absolvent al UMF Carol Davila, deși nu a figurat niciodată nici măcar ca student la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila.

În cazul ei, Secția 9 de Poliție s-a autosesizat și face cercetări. 

O prevedere legislativă l-ar putea face scăpat pe italian?

Săptămâna trecută, cazul chirurgului impostor Matteo Politi - care opera sub numele de Matthew Mode - fără a avea studii de spcialitate și cu doar 9 clase absolvite, a ținut prima pagină.

După ce a petrecut o noapte în arestul Secției 4 de Poliție, el este acum în arest preventiv pentru 30 de zile, dar astăzi avocatul său a anunțat că va cere judecătorilor ca Matteo Politi să fie cercetat în libertate și că italianul impostor și-a manifestat dorința de „a se înțelege” cu victimele sale. 

„Vreau ani grei de pușcărie pentru cei care pun în pericol sănătatea populației. Orice slăbire a legislației în acest domeniu poate să încurajeze portarul sau știu eu omul de la colțul străzii să facă așa ceva. Trebuie să fie toleranță zero pentru așa ceva" (...) Să ne uităm la complicități. Că astfel de oameni nu ar fi putut ajunge în posturile în care au ajuns dacă cineva nu i-ar fi ajutat!", a explicat conf.dr. Tudor Ciuhodaru, la România TV.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel