Sânge, transfuzii, investiție: centrul din Sălaj, capacitate dublă de recoltare

Sânge, transfuzii, investiție: Centrul de Transfuzii Sanguine din Sălaj a primit o centrifugă nouă ca urmare a unei donații a TenarisSilcotub FOTO: Centrul de Transfuzii Sanguine Sălaj
Sânge, transfuzii, investiție. Centrul de Transfuzie Sanguină Sălaj își va dubla capacitatea de recoltare în urma unei investiții realizate de TenarisSilcotub.

Sânge, transfuzii, investiție. Centrul de Transfuzie Sanguină Sălaj își va dubla capacitatea de recoltare a donațiilor de sânge și va putea procesa de două ori mai repede sângele colectat, în urma unei investiții realizate de TenarisSilcotub, informează un comunicat.

Mai precis, Centrul a primit recent o centrifugă nouă pentru colectarea și procesarea sângelui, echipament finanțat de TenarisSilcotub în cadrul unui proiect pus în practică cu cei de la Crucea Roșie Sălaj. Centrifuga se ridică la circa 45.000 de dolari și a fost realizată de cel mai mare producător mondial de aparatură de specialitate - oferă posibilitatea de procesare a 12 pungi, cu posibilitatea de creștere la 16 atunci când este nevoie.

„Niciodată până acum, în istoria lui, Centrul de Transfuzie din Sălaj nu a avut parte de o centrifugă nouă, ci doar de echipament venit din redistribuiri. Centrifuga aceasta va reduce la jumătate timpul necesar pentru procesare și va duce la creșterea calității componentelor sanguine colectate. Mulțumim partenerilor de la TenarisSilcotub care au avut răbdarea de a ne asculta, de a ne înțelege nevoile și de a le răspunde prin acest gest care va avea impact timp de zeci de ani de acum înainte, spre beneficiul a mii de oameni", spune medicul Cristina Ilieș, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină Sălaj.

Sânge, transfuzii, investiție: ce înseamnă noul echipament

Datorită noii centrifuge, cantitatea de sânge care va fi procesată simultan va crește. Asta va permite organizarea mai multor acțiuni de colectare mobilă, desfășurate în teren.

„Suntem alături de comunitățile în care ne desfășurăm activitatea și încercăm să promovăm acțiuni care au importanță și impact. Capabilitatea de a avea servicii medicale de calitate a fost întotdeauna o preocupare și o nevoie pentru Zalău, de aceea sunt bucuroasă că această investiție reprezintă încă un pas în această direcție. Sper că și locuitorii orașului vor participa activ la campaniile de donare sânge, pentru a asigura sângele necesar în primul rând pentru Spitalul Județean de Urgență. TenarisSilcotub a investit peste 500.000 de dolari în sănătate, fie că vorbim de aparatură medicală sau de servicii medicale și de îngrijire, de care beneficiază comunitatea din Zalău", a precizat Mihaela Popescu, președinte TenarisSilcotub, potrivit unui comunicat.

Centrul de Transfuzii Sanguine din Sălaj avea, din 1993, o centrifugă second-hand, donată de un alt centru de transfuzii.

Sânge, transfuzii, investiție: recoltări pentru pacienți din Zalău, Cluj 

Centrul de Transfuzii Sanguine din Sălaj a recoltat, în 2018, 9.117 unități de sânge, de care au beneficiat în primul rând spitalele din Zalău și Șimleu Silvaniei, dar și cele din Cluj-Napoca sau alte orașe din țară.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel