Sanador a suspendat activitatea medicilor sancționați în cazul copilului mort

Sanador
Spitalul Clinic Sanador anunță că, în urma cercetărilor efectuate de Colegiul Medicilor București în cazul decesului copilului Ștefan Alexandru Duță, activitatea chirurgicală a medicilor sancționați a fost suspendată.

Într-un comunicat de presă remis redacției, Spitalul Clinic Sanador anunță că, în urma cercetărilor efectuate de Colegiul Medicilor București în cazul decesului copilului Ștefan Alexandru Duță, activitatea chirurgicală a medicilor sancționați a fost suspendată.

„Menționăm că Spitalul Clinic Sanador a reziliat imediat după decesul copilului contractele de colaborare cu medicii din echipa operatorie principală. Activitatea secției de Pediatrie, precum și a celor 18 linii de gardă permanente care deservesc toate secțiile spitalului, se desfășoară în continuare în parametri normali pentru a putea rezolva cu succes toate cazurile medicale ale pacienților, indiferent de vârsta sau de complexitatea situațiilor medicale.

Ca oameni și profesioniști, suntem recunoscători pentru fiecare viață salvată, fiecare clipă câștigată, fiecare bătălie cucerită în fața suferinței. Pierderea unei vieți, și cu atât mai mult pierderea unei vieți de copil, este cel mai critic eveniment din viața oricărui medic salvator și a oricărui spital care tratează cazuri medicale complexe, așa cum se întâmplă zilnic la Spitalul Clinic Sanador.

Au făcut și anchetă internă

Cercetarea internă realizată de managementul spitalului indică faptul că nevoile medicale intra și post-operatorii ale pacientului nostru au fost adresate în acord cu practicile curente din chirurgia pediatrică internațională și au ținut cont de toate afecțiunile pacientului anterioare internării în spital, așa cum rezultă din Foaia de Observație, singurul document care înregistrează în mod obiectiv evoluția pacientului.

Ne exprimăm întreaga disponibilitate și deschidere de colaborare cu instituțiile statului implicate în cercetarea acestui caz și dorim să punem la dispoziția acestora toate documentele medicale și informațiile care să ajute la determinarea exactă a evenimentelor.

Spitalul Clinic Sanador efectuează anual peste 12.000 de intervenții chirurgicale cu grade diferite de complexitate, pacienții care dețin recordul absolut în ceea ce privește vârsta fiind un bebeluș de 1 lună și o doamnă cu vârsta de 100 de ani. Indiferent de contextul medical al unui pacient, de bolile asociate, de starea generală de sănătate anterioară, de complicațiile intra sau post-intervenție ce pot apărea, chiar și în cazul celor mai simple manevre medicale, dramatismul unui astfel de eveniment cum este decesul unui pacient nu poate fi alinat nici de gândul salvării a mii de alți copii, nici de conștiința de a fi făcut tot ce este uman și medical posibil pentru a salva această viață", se arată în documentul citat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel