Alimentația în sezonul rece poate fi...
În rândul statelor membre ale UE, România ,este codașă la capitlul vaccinarea adulților cu vârsta peste 65 de ani, arată ultimul raport al EUROSTAT (link direct). În țările EU există politici diferite în ceea ce privește punerea la dispoziția publicului a vaccinurilor antigripale - adesea acestea se adresează în mod special grupurilor de persoane mai în vârstă sau altor grupuri cu risc. În UE, în 2018, aproximativ 41% dintre persoanele cu vârsta de 65 de ani și peste au fost vaccinate împotriva gripei.
Conform Raportului EUROSTAT, între cele 23 de state membre pentru care sunt disponibile date recente, au existat diferențe considerabile în ponderea persoanelor vaccinate împotriva gripei: aproape 7 din 10 persoane cu vârsta de 65 de ani și peste (69%) au fost vaccinate în Irlanda, cu ponderi ușor mai mici în Olanda (63%), Portugalia (61%, date din 2017) și Belgia (59%), în timp ce mai puțin de 10% din populația vârstnică a fost vaccinată în Letonia (8%).
Conform Raportului, în România doar 20,8% din persoanele de 65 de ani sau peste s-au vaccinat antigripal, o diferență uriașă față de Anglia, spre exemplu, unde s-au vaccinat 72% dintre persoanele din această categorie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Alimentația în sezonul rece poate fi...
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Acest truc simplu te scapă rapid de...