Într-o lume în care stresul și agitația ne însoțesc la fiecare...
Rezidenții pot efectua diferite perioade de stagiu în străinătate, astfel:
Rezidenții care sunt acceptați pentru a efectua stagii de pregătire în străinătate, în alte state membre UE sau state terțe, trebuie să depună la Centrul de Resurse Umane în Sănătate Publică (CRUSP) înaintea deplasării la aceste stagii, solicitare de întrerupere a pregătirii.
Solicitanții vor depune:
- Cerere de întrerupere a pregătirii;
- Dovada că au fost acceptați la stagiul respectiv cu precizarea perioadei exacte de pregătire.
În cazul rezidenților pe post solicitarea va fi însoțită obligatoriu și de avizul unității angajatoare.
Toții rezidenții au obligația potrivit art.16 din anexa 1 la Ordinul comun MSP și MCTS nr.1141/1386/2007 ca înainte de a întreprinde acest demers să informeze coordonatorul sau directorul de program, după caz.
La revenirea în România, rezidenții care au efectuat diferite stagii de pregătire în străinătate pot solicita recunoașterea acestora.
În acest sens solicitanții vor depune:
- cerere;
- fotocopii ale documentelor doveditoare emise de autoritățile competente din țările respective, însoție de traducerile legalizate în original;
- recomandarea coordonatorului din România pentru recunoașterea stagiilor.
Ministerul Sănătății înaintează solicitările comisiilor de specialitate.
În cazul stagiilor efectuate în alte state membre UE:
- În documentele prezentate se va preciza dacă stagiul îndeplinește conditiile stabilite la art.25 (1)-(3) din directiva nr.2005/36/ a parlamentului european şi a consiliului privind recunoaşterea calificărilor profesionale, cu modificările şi completările ulterioare, pentru stagiile efectuate în alte state membre UE.
- În cazul stagiior de pregătire efectuate în afara granițelor României, ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European sau ale Confederației Elvețiene.
- Recunoașterea se poate lua în discuție în cazul în care acestea întrunesc cumulativ următoarele condiții:
a) se regăsesc ca module de formare în cadrul curriculei de pregătire în specialitatea de confirmare ca rezident a celui interesat;
b) pregătirea s-a efectuat în unitățile sanitare, respectiv de învățământ şi sub supravegherea cadrelor didactice universitare acreditate în acest sens de statul terț în cauză.
Durata totală a pregătirii prin rezidențiat recunoscută din statele terțe, nu poate depăşi o treime din durata prevăzută pentru specialitatea în cauză de
Nomenclatorul specialităților medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru rețeaua de asistență medicală.
NOTĂ:
Stagiile de pregătire efectuate în strainătate și recunoscute de Ministerul Sănătății, se consideră pentru prezentarea la examenul de specialist ca aparținând de centrul universitar din România în care rezidentul se afla la pregătire în momentul întreruperii stagiului de rezidențiat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Într-o lume în care stresul și agitația ne însoțesc la fiecare...
Radiografiile și radiațiile din...
De ce să apelezi la medicamente...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
O substanță chimică nou identificată...
Acesta este semnul cancerului...