Rezidențiat, redistribuirea candidaților

Medici
Candidații care au fost respinși la rezidențiat anul trecut, dar au obținut punctaj minim de promovare și s-au clasat în afara numărului de locuri/posturi publicat la concursul respectiv pot participa la redistribuirea locurilor și posturilor rămase libere la rezidențiatul din acest an. Ministerul Sănătății a publicat calendarul acțiunilor privind ocuparea prin redistribuire la cerere.

Până pe 11 decembrie se va stabili lista locurilor/posturilor rămase libere în urma încheierii sesiunii de alegere a locurilor/posturilor de la Rezidențiatul de pe 18 noiembrie 2018. Candidații din noiembrie 2017 pot depune cererile de redistribuire în perioada 12-27 decembrie 2018, urmând ca centralizarea acestora să se facă până pe 9 ianuarie 2019. Cererile depuse în avans vor trebui reconfirmate printr-o nouă cerere, însoțită de actele necesare, în perioada menționată de Minister. Apoi timp de 3 zile lucrătoare, adică până pe 14 ianuarie, candidații vor avea posibilitatea să-și completeze cererile, dacă acestea sunt incomplete.

Ministerul Sănătății va stabili clasificarea candidaților care vor participa la redistribuirea locurilor/posturilor rămase neocupate și va afișa lista pe site-ul oficial al concursului de rezidenţiat cel mai târziu pe 21 ianuarie. Tot atunci, persoanele interesate să obțină un loc/post vor afla ora și locația de desfășurare a redistribuirii locurilor/posturilor rămase neocupate. Redistribuirea propriu-zisă a locurilor/posturilor se va face pe 27 ianuarie 2019. Ministerul de resort avertizează însă, că în cazul în care în perioada sărbătorilor se vor declara mai multe zile libere, termenele vor fi decalate corespunzător. Calendarul integral îl puteți vedea aici.

Cine face parte din comisia care redistribuie posturile

Conform Ordinului Ministerului Sănătății nr. 936/2018, va fi desemnată o comisie tehnică formată din 8 - 12 membri dintre salariaţii Ministerului Sănătăţii şi ai Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, al cărei preşedinte este de drept preşedintele Comisiei centrale de rezidenţiat din sesiunea de concurs în urma căreia au rămas locurile/posturile neocupate.

Comisia tehnică este desemnată prin ordin al ministrului sănătăţii și are următoarele atribuţii: stabilirea listei locurilor/posturilor rămase neocupate; centralizarea cererilor de redistribuire; alcătuirea clasificării în vederea redistribuirii locurilor/posturilor rămase neocupate, ţinându-se cont de punctajul obţinut la concursul de rezidenţiat promovat iniţial; organizarea sesiunii de alegere a locurilor/posturilor rămase neocupate; întocmirea proiectului de ordin privind confirmarea ca rezidenţi a candidaţilor care au ales loc/post.

Mai multe detalii găsiți în Ordinul Nr. 936 din 25 iulie 2018 pentru aprobarea Metodologiei privind ocuparea prin redistribuire a locurilor/posturilor rămase libere la concursul de rezidenţiat.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

academia de sanatate
  LIVE
Importanța testelor genetice. Conf. univ. dr. Viorica Rădoi, la Academia de Sănătate
AVC: Trei factori de risc majori. Doi provoacă AVC sever

Crossuri externe

pixel