Retinoblastom la 2 ani și jumătate. Drama unei familii care-și vinde mașina ca să trateze cancerul fetiței

Ochi
Retinoblastomul sau tumora malignă oculară este numele bolii care a dat peste cap viața familiei Bucur. S-au mutat din Norvegia acasă, apoi descoperind boala micuței au tratat-o în Italia și, ca să continue tratamentul, tatăl își vinde mașina.

Retinoblastom, tumoră malignă. Petru Ciprian Bucur și-a adus soția și cele două fetițe acasă, în România, în urmă cu un an. La un moment dat, a observat ceva într-un ochi al fetei mai mari, Adelina. De la acel "ceva", medicul le-a spus cruntul adevăr: fiica lor, de doi ani şi jumătate atunci, suferea de o boală rară, retinoblastom, a povestit el EXCLUSIV pentru DC News. A ajuns la tratament cu fetița în Italia, dar era cât pe ce să nu și poată trata copilul. Din disperare, și-a scos mașina la vânzare. 

Retinoblastomul este o tumoră malignă oculară care se dezvolta în retină. Apare în general la copiii cu vârste de sub 6 ani, cel mai frecvent diagnosticat fiind la copii cu vârsta între 1 - 2 ani. Frecvenţa acestui tip de cancer variază intre 1 la 18.000 şi 1 la 30.000.

Citiți povestea cutremurătoare EXCLUSIV pe DC News.

Cine dorește să ajute familia Bucur, mai jos aveţi conturile unde puteţi dona:

https://www.paypal.me/donatiibucuradelina

- CONT RON ( lei Românesti) - RO27RZBR0000060020622592
BUCUR PETRU CIPRIAN

- CONT EURO -
RO54RZBR0000060020622591
BUCUR PETRU CIPRIAN
COD SWIFT - RZBRROBU (pentru RON/€)( Raiffeisen Bank)

- CONT MLD ( lei Moldovenesti ) - MD92VI225911608150915045
BUCUR SVETLANA
COD SWIFT - VICBMD2X ( pentru MLD)
COD fiscal - 5511067221333230 ( Svetlana Bucur, lei MLD )

De asemenea, puteţi rămâne la curent cu evoluţia din cazul Adelinei şi accesând link-ul paginii de Facebook dedicate fetiţei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Cel mai bun calmant natural. O singură cană din acest ceai face minuni

Crossuri externe

pixel