Remdesivir. Când va fi produs în România. Răspunsul ministrului Sănătății

Fiolele de Remdesivir. Foto: Gilead Sciences
Ministrul Sănătății Nelu Tătaru a fost întrebat joi, 15 octombrie, dacă anul acesta sau în 2021 s-ar putea produce în România medicamentul Remdesivir.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, spune că anul acesta sau anul viitor ar fi imposibil ca medicamentul Redesivir, pentru bolnavii de COVID-19, să poată fi produs în România, deoarece este nevoie de o linie specială de producție, pe care producătorii români de medicamente nu o au. 

Întrebat, joi, 15 octombrie, la Timișoara, de ce statul român nu a făcut demersuri, la fel ca și cel ungar, să obțină licență pentru producția de Remdesivir, răspunsul ministrul Sănătății a fost:

”Noi avem aceste discuții încă din vară. Avem fabrica antibiotice la care am avut această discuție. Nu are linie tehnologică și trebuie obținut acel patent, dar linie tehnologică încă nu avem. Ar fi o perioadă destul de lungă să putem produce acest Remdesivir. (...) Au solicitat și noi am pus la dispoziție facilități pentru a-și putea retehnologizarea liniile și pentru a avea anumite beneficii fiscale în condițiile fac acest”, a spus Nelu Tătaru.

Din iulie până în septembrie, România a avut donații de la Comisia Europeană de aproape 12.000 de doze de Remdesivir, iar în octombrie există un contract subsecvent pentru alte 12.000 de doze, care vor fi dirijate către toate spitalele suport-COVID sau cele de fază 1, fază 2. Ministrul Tătaru a mai declarat că statul român sprijină aceste firme de medicamente să obțină licență, potrivit DC News.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel