Remdesivir ar putea să nu fie suficient pentru combaterea pandemiei COVID-19

Medicamente  FOTO: pixabay.com
Medicamentul remdesivir ar putea ss nu fie suficient în combaterea pandemiei de COVID-19, arată un nou studiu.

Studiul, publicat pe 22 mai în New England Journal of Medicine, a constatat că, „având în vedere rata de mortalitate ridicată a pacienților, în ciuda utilizării de remdesivir, este clar că tratamentul cu un medicament antiviral singur nu este suficient încât să combată pandemia de COViD-19”.

 

Studiul a 1.063 de pacienți cu COVID-19 a fost condus de Dr. John Beigel și Dr. Clifford Lane la Institutul Național de Alergii și Boli Infecțioase (NIAID). Cercetătorii au descoperit că remdesivir, administrat prin perfuzie, a ajutat la ameliorarea bolii: pacienții care au primit antiviralul s-au recuperat, în medie, în 11 zile față de 15 zile, timpul de recuperare al celor care nu au fost tratați cu antiviral.

 

Pacienții care aveau nevoie de oxigen suplimentar, dar care nu aveau nevoie de un ventilator pentru a respira, au avut cele mai multe beneficii în urma tratamentului  cu remdesivir.

Însă, diferența dintre rata totală a decesului - 7,1% dintre pacienții tratați cu medicament față de 11,9% dintre cei fără - nu a atins o diferență considerabilă , au spus cercetătorii.

Studiul sugerează că tratamentul precoce funcționează cel mai bine. "Constatarile noastre evidentiaza necesitatea identificarii cazurilor de COVID-19 si inceperea tratamentului antiviral inainte ca boala pulmonara sa progreseze pentru a necesita ventilatie mecanica", au spus cercetatorii

 


Dovezile timpurii au sugerat că remdesivir ar putea ajuta la combaterea COVID-19, așa că Administrația americană pentru produse alimentare și medicamenta (U.S. Food and Drug Administration) i-a dat „autorizația de utilizare de urgență”. Noul studiu este semnificativ, deoarece este primul studiu dublu-orb, controlat cu placebo, care testează medicamentul la pacienți. Dublu orb înseamnă că nici medicii, nici pacienții nu au știut dacă au fost folosite remdesivir sau placebo.

Deja, se încearcă combinații de remdesivir și alte medicamente, pentru a vedea dacă tratamentele cu medicamente duble ar putea stimula și mai mult rezultatele. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel