Reacții ADVERSE după rapel când te afli acasă. Ce trebuie să faci. Dr. Beatrice Mahler: Să NU se teamă

Apar reacții adverse după rapelul anti-COVID-19. Dr. Beatrice Mahler, manager Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta, spune ce trebuie să facă oamenii dacă au astfel de simptome după a doua doză de vaccin. 

De ce apar reacțiile adverse?

"E o eficiență a celei de-a doua doze, ne arată că vaccinul funcționează.", a spus medicul Beatrice Mahler, joi, 11 februarie, la Antena 3. 

Ce ar trebui să facă persoanele care au astfel de reacții adverse după rapel atunci când sunt acasă?

"De cele mai multe ori, trebuie să își administreze o medicație care reduce durerea musculară, dacă este vorba de durere, medicamente simptomatice și să fie liniștiți. Această simptomatologie se remite în câteva ore, maxim o zi, iar dacă totuși simptomele nu pot fi manageriate acasă, să sune medicul de familie sau să ajungă din nou în centrul de vaccinare, unde cu siguranță vor primi sfaturile necesare.", a precizat managerul Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta.

Ce ar trebui să știe persoanele care urmează să se vaccineze, dar s-au speriat de aceste reacții adverse care vin după rapel?

"Aceste reacții adverse nu sunt prezente la toate persoanele. O parte din persoane au o imunitate care răspunde puțin mai dinamic la administrarea celei de-a doua doze, nu înseamnă însă boală, nu înseamnă afectarea pe termen lung a stării de sănătate, ci înseamnă un răspuns al organismului la vaccin, răspuns care indică faptul că imunitatea lor este eficientă. Nu trebuie să se teamă.", a declarat dr. Mahler.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Cel mai bun calmant natural. O singură cană din acest ceai face minuni

Crossuri externe

pixel