Răzvan Cherecheș, despre vaccinare: va face diferența când va începe valul patru. Când vom scăpa de măști

Măști Foto: Pixabay
Răzvan Cherecheș, specialist în sănătate publică, este de părere că va urma și valul al patrulea al pandemiei, iar atunci se va dovedi eficiența vaccinărilor.

Specialistul în sănătate publică, Răzvan Cherecheș, este de părere că vaccinurile își vor dovedi eficiența abia înspre toamnă, atunci când, spune el, ar trebui s ne așteptăm la valul al patrulea. Întrebat dacă se va vorbi despre valul al patrulea, el a răspuns: „Bineînțeles, este sezonalitatea virusului respirator, în momentul în care vremea se va răci din nou şi vom reintra în case vom începe din nou să ne infectăm, să transmitem infecţia, sigur, vor fi numere semnificativ mai mici, dar vom vedea o creştere faţă de perioada verii, pentru că deja de peste două luni, din momentul în care se va încălzi vremea şi vom ieşi din case, vom începe să stăm cu geamul deschis, va începe să scadă rata de transmitere a virusului şi probabil cam la o lună, o lună jumătate din momentul în care se va încălzi vremea va începe să se vadă efectul şi în secţiile de Terapie Intensivă, unde va scădea numărul de persoane internate”, a afirmat Răzvan Cherecheş, duminică seară, la Digi 24, citează Antena 3. 

Pe de altă parte, profesorul este de părere că, în urma campaniei de vaccinare, valul patru va fi semnificativ mai mic pentru că „deja ar trebui să ne apropiem de 10 milioane de persoane vaccinate în toamnă şi rezervorul de persoane care pot să fie infectate va fi semnificativ mai mic”.

Când vom renunța la masca de protecție

Răzvan Cherecheș a vorbit, de asemenea, despre momentul în care românii vor putea renunța la masca de protecție. 

„În România eu spun că vom ajunge la 70% (rata de vaccinare – n.r.) moment în care vom putea să revenim la starea de normalitate anterioară, fără măşti, fără distanţă, fără restricţii”, a mai spus Cherecheș.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel