Raed Arafat, RECOMANDARE pentru români: nu se vor vaccina cu un lot sau cu un vaccin asupra căruia există dubii

Doze de vaccin
Șeful DSU Raed Arafat i-a sfătuit pe români să se programeze în continuare la vaccinarea împotriva COVID deoarece ”nu se vor vaccina cu un lot sau cu un vaccin asupra căruia există dubii”.

Raed Arafat, șeful DSU, a declarat, într-o intervenție la digi 24, că ”trebuie să ascultăm din nou care sunt părerile oficiale, asumate oficial din partea Agenției Europene a Medicamentului și din partea autorităților mai multor țări” privind vaccinul AstraZeneca. ”Discuții care sunt nefondate, care nu folosesc date științifice și care merg pe partea emoțională, duc la îndepărtarea populației. România a luat o măsură înțeleaptă de sistare a acelui lot, până când se va pronunța și Agenția Europeană a Medicamentului. (...) Este clar că acum nu avem suficienți oameni vaccinați ca să oprim valuri de infectări. Rolul de limitare a impactului nu-l poate avea doar o instituție, ci și cu individul - toți - suntem o echipă. În ultimele zile au fost dezinformări dure”, a afirmat Raed Arafat.

Acesta i-a sfătuit pe români să se programeze în continuare pentru vaccinare: ”Dacă apare ceva, ați văzut că se oprește imediat și se iau măsuri. Pentru un singur caz, ați văzut că se oprește un lot întreg și se investighează. Așa că sfatul meu este să se programeze mai departe, pentru că nu se vor vaccina cu un lot sau cu un vaccin asupra căruia există dubii".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel