Raed Arafat, despre Sărbători: „respectarea regulilor și limitarea la maxim a mobilității”

Crăciun cu mască. Foto: Volodymyr Hryshchenko , unsplash
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), secretarul de stat Raed Arafat, a recomandat românilor, pentru Sărbătorile care urmează, să respecte regulile sanitare și limitarea la maximum a mobilității și a întâlnirilor cu persoanele cu care nu avem contact în mod obișnuit.

„Din punct de vedere al sărbătorilor care urmează, sfatul clar este respectarea regulilor și limitarea la maxim a mobilității și a contactului, mai ales cu persoanele cu care nu stăm și nu avem contact obișnuit ei tot timpul, purtarea măștii", a spus, duminică, Raed Arafat.

Potrivit șefului DSU, semnalele primite în urma carantinării unor localități sunt „pozitive”, rata fiind în scădere.

„Avem, în acest moment, diferite situații. Avem zone care sunt la incidența peste 3 la mie, avem zone între 1,5 si 3 la mie, localități și județe chiar. Avem zone care se află sub carantină la acest moment, localități care urmează să iasă, dacă coboară la un nivel satisfăcător. Semnalele pe baza carantinării care s-a făcut sunt pozitive. În majoritatea localităților carantinate acum 14, 21, 27 zile sau chiar 30 de zile se iese deja din carantină, pentru că au atins un nivel sub 5, după ce au început cu 10-11 (...) Continuăm cu măsurile care au fost impuse. Din punct de vedere al Sărbătorilor care urmează, sfatul clar este respectarea regulilor și limitarea la maxim a mobilității și a contactului, mai ales cu persoanele cu care nu stăm și nu avem contact cu ei tot timpul, purtarea măștii. (...) Singura măsură care nu s-a mai prelungit a fost închiderea piețelor agroalimentare”, a explicat Raed Arafat, la Antena 3.

Raed Arafat a spus, însă, că în Ilfov situația e ceva mai complicată.

„Sunt încă localități care sunt sub carantină. Încă evoluează, dar în mare parte, localitățile au mers sub nivelul care au fost. Nu am cifrele în față, dar Ilfovul este încă sub monitorizarea noastră. În Ilfov este o situație mai deosebită, pentru că este la limită cu București. Este un pic mai greu de controlat situația acolo. Avem localități care sunt de foarte mult timp sub carantină și care nu au scăzut semnificativ și continuă să fie sub carantină, și dau exemplul Constanței. Probabil că nu sunt implementate regulile la maxim acolo, sau o parte din populație nu respectă regulile, nu știm care ar fi motivul", a arătat secretarul de stat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel