Radu Gănescu: nu poți să-i scoți medicului opțiunea de a alege terapia pacientului

Radu Gănescu, președinte COPAC
EXCLUSIV
Radu Gănescu, președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC) a fost invitat la Interviurile DC Medical, unde a vorbit, printe altele, despre negocierea prețurilor medicamentelor și despre impactul dispariției anumitor tratamente.

Criza medicamentelor declanșată cu dispariția celor 71 de molecule de pe piața românească a fost dezbătută la Interviurile DC Medical, unde Radu Gănescu, președintele COPAC, a fost invitat. Printre altele, el a vorbit și despre modul în care România negociază prețurile medicamentelor.

'România într-adevăr nu își permite un preț foarte mare al medicamentelor dar sunt anumite politici și sunt alte țări europene care au făcut-o, prin care poți să îți păstrezi medicamentele în țară", a spus acestsa.

Potrivit președintelui COPAC, cel mai mult deranjează producătorii, că acele prețuri, care sunt cele mai mici, sunt listate în canamed, o listă oficială, care la rândul ei este luată ca punct de referință pentru alte țări când își fac politica de prețuri.

"Iar noi având un preț foarte mic, vin și alte țări și cer să aibe aceleași prețuri.
Este un efect de boomerang, în sensul că tu ai listat un preț foarte mic, alte țări își fac și ele prețul după prețul tău, și automat și ele vor scădea pentru că fiecare vrea să plătească cât mai puțin", a explicat el.

Negocieri cu ușile închise

Invitatul a subliniat faptul că ar exista modalități de negociere a prețurilor și chiar a dat exemplu celebrul tratament pentru Hepatita C, care a ajuns la noi în țară în urmă cu câțiva ani, reușind să trateze mii de pacienți, la costuri extrem de mici.

"De exemplu, contractul cost volum. Contractul cost volum este un contract între autoritatea română și producător sau deținător de autorizație de punere pe piața prin care producătorul vine și spune: eu îți tratez 10000, 14 000 de bolnavi pe o anumită patologie, și negociezi cu el prețul. Iar acea negociere este cu ușile închise și statul român plătește la un preț mult mai mic.Medicamentul pentru Hepatita C era foarte scump, prețul a fost negociat iar negocierea a fost pentru scăderea prețului de zeci de ori, și uitați câti pacienți au reușit să fie tratați în ultimii trei ani" a explicat presedintele COPAC.

Mai mult, acesta spune că terapiile alternative și lipsa unor medicamente, chiar extrem de ieftine, poate avea rezultate neplăcute.

"Degeaba ne chinuim să aducem tratamente de ultimă generație în oncologie sau în alte patologii, când nu ai simplele medicamente generice. Schemele terapeutice sunt combinate, și dacă ai un medicament lipsă, să spunem un medicament de 3 lei, poti să aduci medicamente de sute de mii de euro, ca nu ai ce să faci cu ele. Este o știință exactă și nu poți să-i scoți medicului opțiunea de a alege terapia pacientului", a spus acesta

 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel