Prof.dr. Octavian Buda: Premiile Nobel pierdute de România. Emisiune de colecție

Prof.dr. Octavian Buda, titlularul catedrei de Istoria Medicinei de la UMF Carol Davila
EXCLUSIV
Prof.dr. Octavian Buda dezvăluie într-o emisiune de colecție transmisă EXCLUSIV de DC MEDICAL, astăzi, de la ora 10.00, istoria Premiilor Nobel pe care Medicina Românească le-ar fi putut câștiga, dar pe care le-a ratat din diferite motive. Sunt file de istorie, cu amănunte știute sau neștiute, numai bune de rememorat în acest final de an în care România a sărbătorit 100 de ani de la Marea Unire. 

Titularul catedrei de Istoria Medicinei la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila" din București și, totodată, fost președinte al Asociației Europene de Istoria Medicinei, prof.dr. Octavian Buda este și medic primar psihiatrie, la Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici".

Personalitate marcantă a mediului academic românesc, profesorul Octavian Buda crede că Istoria Medicinei este o ramură aparte, care acumulează, în fapt, întreaga experiență și identitate a acestei profesii nobile.

Nobelul pierdut al lui Paulescu

În exclusivitate la DC MEDICAL, astăzi, dezvăluirile sale sunt, fiecare în sine, pagini de istorie pe care e momentul perfect să le retrăim și să le înțelegem, dat fiind faptul că anul acesta, România sărbătorește 100 de ani de la Marea Unire.

Dezvăluirile pornesc de la povestea savantului român considerat a fi inventatorul insulinei – Nicolae Paulescu. Despicând firul încâlcit al istoriei, profesorul Octavian Buda ne va explica ce s-a ascuns în spatele acestui prim Premiu Nobel „pierdut" de România.

A fost sau nu nedreptățit intenționat Nicolae Paulescu? A fost o conspirație sau un lanț al deșertăciunilor?

Răspunsul îl veți afla în emisiunea de excepție care face parte din ciclul Interviurile DC News și care va fi transmisă, astăzi, de la ora 10.00, pe pagina de Facebook și pe canalul de Youtube ale DC MEDICAL. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel