Prof dr Dragoș Vinereanu, noul președinte al Senatului UMF Carol Davila

Prof.dr. Dragoș Vinereanu. Foto: Arhiva DC Medical
EXCLUSIV
Noul președinte al Senatului UMF Carol Davila este prof dr Dragoș Vinereanu. El fost ales cu peste 70 de voturi.

Noul Senat al Universității de Medicină și Farmacie (UMF) Carol Davila și-a ales astăzi președintele. Cu peste 70 de voturi, membrii Senatului i-au acordat mandatul de președinte pentru următorii 4 ani profesorului dr Dragoș Vinereanu. 

Acesta este medic primar cardiologie din 2004. Confom CV-ului său, prof dcr Dragoș Vinereanu a fost, în mandatul trecut, Prorector al UMF Carol Davila, este Șef Secție Cardiologie, la Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB), România și este președintele Societății Române de Cardiologie (din 2014 încoace). Are la activ o vastă activitate de cercetare, la nivel național și internațional, iar în ce privește activitatea științifică este prim autor sau co-autor a 104 articole in extenso publicate în jurnale cu factor de impact, inclusiv în New England Journal of Medicine, Lancet, Circulation, European Heart Journal. De asemenea, este autor a 28 de articole in extenso publicate în jurnale naționale sau internaționale (indexate PUBMED), și a peste 200 de abstracte, are un Indice Hirsch de 27 (Google Scholar), cu peste 3400 de citări și Contribuții cu capitole în 49 tratate de medicină, publicate în România (41) sau în străinătate (8); De altfel, el a publicat primul și al doilea volum din "Ghidurile de Diagnostic și Tratament – varianta română".

Citește și: Alegeri UMF Carol Davila: Structura noului Senat al Universității bucureștene

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Gabriel Cotabiță a murit

Crossuri externe

pixel