Prof Dr Alexandru Rafila: primul deces din cauza gripei, val de infecții respiratorii

Alexandru Rafila s-a vaccinat antigripal
Prof Dr Alexandru Rafila spune că deocamdată cazurile de gripă sunt sporadice, fiind înregistrat totuși un prin deces din cauza gripei, în schimb a crescut numărul de infecții respiratorii.

Privind evolutia sezonului gripal 2019/2020, prof dr Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, spun că a crescut numărul de infecții respiratorii acute, dar că virusurile gripale încă sunt la intensitate scăzută.

„Din datele raportate de către Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul INSP rezultă că circulația virusurilor gripale evolueză cu intensitate scăzută, cazurile fiind sporadice. Totuși se înregistreza o creștere semnificativă a numărului de infecții respiratorii acute față de săptămâna precedentă, de 6,3% (91.423 față de 85.976), fiind întregistrat și primul deces datorat gripei la un bărbat de 54 de ani având co-morbidități, nevaccinat, din județul Prahova".

În acest an s-au vaccinat deja mai multe persoane decât în perioada similară a anului trecut, 1.340.000 față de 1.100.000 de persoane, din grupele de populație la risc, cu vaccin furnizat prin programul Ministerului Sănătății, care continuă și în această perioadă.

Vaccinarea constituie singura modalitate de prevenire specifică a gripei și se poate efectua cu vaccinuri injectabile la copii și la adulți sau cu vaccin cu administrare intranazală la copii și la adolescenți cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani, disponibile în farmacii.

„Este îmbucurător faptul că există un interes crescut în acest an din partea populației pentru vaccinarea anti-gripală. Vaccinurile disponibile pe piață sunt tetravalente, cuprinzând tipurile de virusuri gripale A și B recomandate de catre OMS pentru a fi incluse iîn vaccin și se administrează în doză unică, cu excepția copiilor până la vârsta de 10 ani, care trebuie să facă două doze la interval de 1 lună, în cazul în care sunt vaccinați pentru prima dată. Vaccinurile au, indiferent de opțiunea pentru vaccinare (vaccin inactivat sau vaccin viu atenuat), un profil de siguranță foarte bun, verificat și de utilizarea îndelungată în Europa, în Statele Unite și în alte țări", a mai spus prof dr Alexandru Rafila.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel