Prietenii din grădină. Cum ne ajută ceapa și usturoiul să slăbim și să fim sănătoși

Consumul de ceapă și usturoi poate reduce riscul de cancer mamar
Medicul nutriționist Mihaela Bilic recomandă consumul de ceapă și usturoi ”pentru gust, sănătate și siluetă”.

Medicul nutriționist Mihaela Bilic vorbește, într-o postare pe Instagram, despre beneficiile consumului de ceapă și usturoi.

”Dacă digestia ne permite (balonează) și cei din jur nu protestează (apropo de miros), n-ar fi rău să consumăm mai des și ceapă și usturoi. Ele conțin compușii cu sulf care se activează în ficat și îl detoxifică. La nivelul sistemului cardiovascular fluidizează sângele, scad tensiunea arterială, nivelul de colesterol și, implicit, riscul de boli cardiovasculare.

Dintotdeauna usturoiul a fost considerat un antibiotic natural, alicina din structura lui acționează pe bacteriile și ciupercile nocive pentru organism și echilibrează flora intestinală și bucală (are efect bactericid pentru candida). Mai puțin cunoscut este faptul că usturoiul determină eliberarea de oxid nitric, aceeași moleculă miraculoasă prezentă și în pastilele albastre ce cresc potența masculină”.

Cele două legume pot fi un ajutor în lupta cu kilogramele în plus:

”Și pentru doamne am o veste bună: quercitina din ceapă și vinilditiina din usturoi se pare că inhibă transformarea pre-adipocitelor în adipocite și blochează acțiunea genelor responsabile de apariția unor noi celule adipoase. Deci consumul de ceapă și usturoi poate fi un ajutor pentru slăbit, prin limitarea depozitelor de grăsime.

Până și eventuala balonare nu trebuie privită ca un dezastru, este vorba de niște glucide complexe din ceapă și usturoi- fructozani- care fermentează. Însă ele constituie un substrat hrănitor pentru bacteriile benefice din colon, au efect prebiotic și de creștere a imunității. Cât despre halena neplăcută, aveți două variante: fie mestecați câteva crenguțe de pătrunjel (clorofila neutralizează mirosul), fie convingeți toată familia să aibă același meniu delicios și sănătos, bogat în ceapă și usturoi”, scrie Mihaela Bilic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel