Premieră românească: Primul vaccin pentru alergia la ambrozie, în microproducție! Prof dr Virgil Păunescu, anunțul momentului

Vaccin FOTO: pixabay
Premieră la Timișoara, unde primul vaccin contra alergiei la ambrozie a intrat în microproducție și urmează studiile clinice, a anunțat prof dr Virgil Păunescu, directorul Institutului de cercetare OncoGen.

„Știm că așteptați rezultatele studiilor preclinice la vaccinul împotriva Covid-19. Noi vă ținem la curent așa cum am făcut și pană acum și urmează să revenim cu un comunicat în acest sens.

Între timp, am primit un număr mare de întrebări referitoare la vaccinul pentru alergia la Ambrozia. Vă putem spune că:

1. Partea de cercetare-dezvoltare pentru vaccinul la alergia provocată de polenul de Ambrozia a fost deja încheiată.
La Institutul OncoGen din Timișoara am dezvoltat cel mai inovativ vaccin de acest fel la nivel european. Acesta conține toate fragmentele alergenice esențiale în dezvoltarea răspunsului imun.

În prezent vaccinul se află în faza de microproducție. Următorul pas va fi începerea studiilor clinice.

2. Colectivul nostru studiază polenul de Ambrozie și efectele acestuia asupra sănătății de peste 15 ani.

3. Am pus la punct cea mai mare baza de date de pacienți alergici din România.

4. În 2008 am fost primul colectiv care a atras atenția asupra acestui fenomen, al expunerii la polenul de Ambrozia și al impactului negativ pe care îl are asupra stării de sănătate a populației, inclusiv asupra copiilor.

5. Folosind datele furnizate în urma cercetărilor noastre s-a fundamentat partea medicală necesară legii privind combaterea Ambroziei (2018)

6. La Timișoara, am reușit să producem pentru prima dată în România alergenele recombinate din polenul de Ambrozia. Le-am testat și suntem în faza de brevetare a două kituri de diagnostic molecular bazat pe alergene recombinate din polenul de ambrozia, unul de diagnostic serologic (care să crească specificitatea și sensibilitatea testării pentru pacienții al căror diagnostic nu este posibil prin testele actuale) și unul de măsurare a prezenței polenului de Ambrozia în aerul atmosferic.

7. Cea mai important țintă, dezvoltarea unui vaccin bazat pe alergene recombinate din polenul de ambrozia pentru tratamentul pacienților alergici la Ambrozia, a trecut de faza de cercetare-dezvoltare și este în faza de microproducție. Este necesară trecerea la studii clinice, care implică costuri mari și timp, dar știm că alergologia moleculară este viitorul și terapia bazată pe alergene recombinate poate fi soluția pentru tratamentul bolilor alergice.
Imunoterapia alergen-specifică este una dintre cele mai importante arme ale medicului alergolog în lupta cu boala, fiind considerată singura terapie care modifică evoluția bolii, reorientând răspunsul imun al pacientului spre toleranță. Avantajele acestui vaccin bazat pe tehnici moderne de biologie moleculară față de preparatele de imunoterapie alergen-specifică aflate pe piață constă în înalta sa specificitate, lipsa efectelor secundare induse de preparatele bazate pe extracte alergenice, numărul redus de administrări, ceea ce îl va face mult mai eficient, mai bine tolerat și va crește complianța pacienților la terapie.

Vom reveni cu mai multe informații despre acest vaccin.

8. În România 25% din populație suferă de diferite alergii, iar dintre aceștia 60% sunt alergici la Ambrozia.

9. Toate aceste realizări au fost posibile mulțumită unui colectiv condus de:

Prof. Dr. Carmen Bunu (Coordonator de Proiect) și sub îndrumarea științifică a Prof. Dr. Rudolf Valenta (Universitatea din Viena) unul dintre cei mai reputați alergologi din lume", a arătat profesorul dr Virgil Păunescu.

Mai multe informații, AICI: 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel