Prelevare multi-organ și multi-țesut la Spitalul Militar Carol Davila. Donatorul, o persoană de 80 de ani

prelevare multi organ si multi tesut. FOTO: Freepik @peoplecreations
O pacientă de 80 de ani, donatoare de organe și multi-țesut.

În cadrul Programului Național de transplant, Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila” (SUUMC) a realizat, în data de 20 august a.c., cea de-a doua prelevare multi-organ (ficat) şi multi-ţesut (țesut osos, tendinos și cartilagii), se arată într-un comunicat al SUUMC.

”Donatorul a fost o pacientă, internată în stare critică în Secţia ATI, în vârstă de 80 de ani, declarată în moarte cerebrală, în data de 19.08 a.c., pe baza diagnosticelor formulate de o echipă medicală multidisciplinară, conform protocoalelor naționale în vigoare.

În urma discuțiilor purtate cu familia de către dr. Andreea Șerbu, medic specialist ATI, înlocuitor al coordonatorului Programului Național de transplant la nivelul SUUMC, se obţine acceptul pentru donarea de organe.

În dimineața zilei de 20.08 a.c., s-a intrat în Blocul operator al Secție Chirurgie generală II pentru prelevarea de organe. Clamparea aortei s-a realizat la ora 10.30, acesta fiind momentul la care s-au demarat procedura de prelevare, conform protocoalelor Agenţiei Naţionale de Transplant ANT, de către echipe medicale specializate de la Institutul Clinic Fundeni, pentru recoltarea ficatului şi de la Spitalul Clinic Colentina, pentru recoltarea de ţesut osos, tendinos şi cartilagii.

Trebuie menționat faptul că, în această situație, echipa medicală s-a confruntat cu un management dificil al cazului, periprocedural, fiind vorba de o pacienta vârstnică. Echipa ATI care a asigurat suportul vital necesar întregii proceduri a fost compusă din dr. Andreea Șerbu, medic specialist ATI, dr. Adrian Zaciu, medic primar ATI și medicii rezidenți  Laura Ristoiu, Nedelcu Roxana și Cîțu Carla.

Menținerea donatoarei aflată în moarte cerebrală a fost asigurată de Conf. univ. dr. Mădălina Duţu, medic primar ATI”, au transmis reprezentanții SUUMC, care a ținut să mulțumească tuturor familiilor, care deși s-au aflat în momente extrem de dificile, au acceptat să dea o şansă la viaţă semenilor aflaţi în moment de cumpănă.

Sala de operație, un concert cu sunete de mâini grijulii, voci șoptite și bătăi de inimă: O parte din vindecarea pacientului este modul cum îi vorbești, cum îl încurajezi - VIDEO

"Fiecare situație mai complexă pare să aibă o muzică a ei, una din care răzbat sunete clare, distincte, amestecate cu altele pur imaginare, venite dintr-o lume cu totul diferită. O muzică a mâinilor care se mișcă rapid și cu precizie pe instrumente, a mixajului de sunete produse de o mașinărie care măsoară bătăile inimii, amestecate cu voci șoptite care cer, care confirmă, care întreabă.

"În fiecare zi vezi ceva nou", spune colonel medic dr. Alexandru Florin Săvulescu, șef secție Chirurgie Generală II. 

"Asta este frumusețea acestei specialități", mai spune medicul.

În fiecare dintre cele trei săli din secția Chirurgie Generală II a Spitalului Universitar de Urgență Militar Central "dr. Carol Davila", muzica pare desprinsă din aceeași temă, cu variațiuni diferite, în funcție de situație, de moment, ori de tensiune existentă. 

Peste tot, însă, aceleași priviri clare, concentrate, aceeași ochi frumoși, misterioși, care clipesc blând și urmăresc cu precizie mișcările mâinilor.

"În domeniul chirurgiei robotice facem chirurgia rectului și al colonului, chirurgie ginecologică și avem o foarte bună colaborare cu colegii noștri urologi, care operează prostată, nefrectomii parțiale și nefrectomii totale și în felul acesta noi ne lărgim orizontul de patologie (...)

În sălile de operații, toată lumea știe ce are de făcut. Nimeni, nimeni nu trebuie să vorbească. Ăsta este farmecul chirurgiei. Doi chirurgi intră, se văd pentru prima dată și știu exact ce trebuie să facă. Ei nu trebuie să vorbească nimic", mai spune colonel medic dr. Alexandru Florin Săvulescu, șef secție Chirurgie Generală II. 

Cheia vindecării pacienților: "Dacă nu trăiești alături de el, nu cred că vei putea să faci meseria așa cum trebuie"

În sală, timpul pare măsurat doar de pulsul pacientului. Cât timp de aude în aparate, clar, ritmat, în parametrii, ca un metronom, înseamnă că mai are răbdare. 

După o viață petrecută în această secție, odată cu terminarea Facultății, doctorul Alexandru Florin Săvulescu are în continuare răbdare, pasiune, entuziasm și curiozitate. Citește mai departe AICI.

Vezi și: Prelevare multi-organ la Spitalul Floreasca. Șase pacienți, a doua șansă la viață. Dobra: Pacientul care trebuia să primească inima are COVID, așa că organul a ajuns în Germania

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

indulcitori artificiali - FOTO: Freepik@italo2
EXCLUSIV

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel