Schimbările extreme de temperatură...
În fiecare an sunt 750-800 de români care suferă arsuri grave. Doar 10% dintre ei pot fi tratați la standardele din SUA, cu dotări și personal medical instruit în acest sens, în SUA și Franța. Acești 10% au fost tratați, în ultimii cinci ani, în secția de mari arși a Spitalului Floreasca din București, secție înființată de profesorul și chirurgul Ioan Lascăr.
”Mi-au trebuit 20 de ani ca să conving decidenții cât de importantă e îngrijirea arșilor în România. Ei s-au lămurit când a fost Colectivul. Până atunci parcă n-ar fi fost arși în România. (…) Unitatea de arși de la Spitalul Floreasca este structurată pe principiul pe care funcționează unitățile de arși din SUA. La începutul anilor 92-93, jumătate de an, am fost special în Statele Unite pentru a mă documenta în problema marilor arși. Și am venit de acolo cu know-how-ul acesta, cu intenția de a îmbunătăți asistența marilor arși în România”, afirmă profesorul.
Raportându-se la numărul de arși gravi din România și având cunoștințele acumulate în SUA, chirurgul a considerat că în România este nevoie de 8-10 unități după modelul secției de la Spitalul Floreasca, unități cu 5-10 paturi.
Secția din Floreasca a fost creată după mai bine de două decenii, multă-multă muncă de convingere, numeroase referate și întâlniri, adaugă profesorul Ioan Lascăr. Medicii și asistentele de acolo au făcut training-uri în spitale din Franța și la faimosul Johns Hopkins din SUA.
La ora actuală, secția are 6 paturi care funcționează cu oameni instruiți afară, cu echipamentele existente în orice unitate din lume în care se acordă asistență marilor arși la standardele cele mai înalte.
”Proiectul meu, pe care l-am lansat atunci, la începutul anilor 90, asta a previzionat: să avem o unitate pilot, un centru, care să disemineze know-how în celelalte centre universitare și orașe mari, capitale de județ, pe întreg teritoriul României ca să poată asigura asistența arșilor gravi
Unitate de arși gravi de la Floreasca este dotată la standardul maxim. Plecând de la idea că bolnavul ars grav este cel mai complex și costisitor pacient, dotarea secției este pe măsură. Dotarea unui pat pentru un bolnav ars se ridică între 600.000 de euro și un milion de euro, deci toate echipamentele care trebuie să fie cantonate în camera în care este îngrijit bolnavul ars variază în jurul acestor costuri.
Practic, fiecare salon în care este internat un bolnav ars, într-un anume moment, poate deveni ca și o sală de operație. Aceste unități de arși grav, având în vedere complexitatea cazurilor, nu se recomandă a fi organizate în structuri spitalicești independente, ci trebuie să permită, să aibă accesul la asistența de specialitate multidisciplinară în orice secundă. Bolnavul grav poate avea tot soiul de complicații, la plămâni, la inimă, la rinichi”, explică specialistul.
”Sunt mirat să văd că decidenții, recte Ministerul Sănătății, Cum aud că e vorba de un bolnav ars grav, cum îl suie în avion și-l trimite afară. (…) Din arsură se moare. La o arsură 70%, mortalitatea e de 80%.
8 din 10 arși grav cu arsuri de peste 70% mor oriunde. Și-n America, și-n Germania, și-n Franța. Problema este de înțelegere. Și de diseminare corectă a informației. E bine ca oamenii să știe că putem îngriji 10% din arși gravi. Că atâta avem, atâta ne permite, o singură unitate corectă”, afirmă profesorul Ioan Lascăr.
Întrebat de ce se trimit mari arși în străinătate în condițiile existenței acestei secții performante la Floreasca, profesorul Ioan Lascăr spune: ”Sunt întrebări pe care mi le pun și eu”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Schimbările extreme de temperatură...
Cercetătorii investighează rolul unor...
Pacienții cu dizabilități, abandonați...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
În fiecare an, peste 8,7 milioane de oameni mor din cauza...
Uite trucul simplu care îți usucă...