Plumbul din alimente: la ce să fim atenți atunci când le cumpărăm din magazin

Comisia Europeană vrea ca produsele din supermarket să aibă mai puţin plumb. Iată câteva alimente de care ar trebui să ne ferim.

Comisia Europeană a redus drastic nivelurile admise de plumb în alimentele pe care le găsim în magazine, din cauza pericolului mare pentru sănătate pe care îl reprezintă. Simona Carniciu, medic primar diabet și boli metabolice a prezentat, la Antena 3, alimentele care ar putea conţine plumb, dar şi care sunt simptomele intoxicaţiei cu acest metal periculos pentru organism.

"Din fericire, nu prea mai sunt multe alimente care să conţină, sau să fie fabricate în procesul lor de fabricaţie, să se folosească plumb, dar totuşi trebuie să fim atenţi. De exemplu, în momentul de faţă, pentru preparatele de lapte la sugari, pentru laptele crud. Mai sunt, de exemplu, condimente, cum ar fi curcuma, care la fel, în procesul de fabricaţie se folseşte plumb, sau diverse alte produse. Din fericire, acestea sunt din ce în ce mai puţine, pentru că la nivel internaţional, deja s-au luat măsuri, de mai mult de zece ani şi nivelurile de plumb care se regăsesc în produse de genul sunt foarte reduse la nivel internaţional. Era cazul să ne aliniem şi noi, pentru că acesta poate fi destul de periculos, întrucât, de la probleme de neurotoxicitate, până la intoxicaţii acute, cancere, sau probleme destul de serioase de sănătate. Ele pot apărea în cazul în care se consumă pe o perioadă destul de constantă, sau chiar şi lungă.

Pericolul este cu atât mai mare pentru copii, pentru că aceştia în timpul creşterii, este foarte bine să nu ajungă să fie contaminaţi cu metale grele, în general. Pot să vă spun că în România, deşi produsele sunt din ce în ce mai puţine, încă se regăsesc intoxicaţii cu plumb, din ce în ce mai rare din fericire, dar, aşa cum am observat chiar în teza mea de doctorat, aceste metale grele se depozitează la nivelul celulelor grase, adipocitele. Marea lor majoritate sunt localizate la nivel abdominal. Aţi observat că este ultima bucată de grăsime care dispare din organism, tocmai pentru a proteja organismul de invazia unor metale grele care sunt depozitate acolo: plumb, arsenic, mercur şi alte substanţe care se regăsesc acolo”,a explicat medicul.

Cum recunoști intoxicaţia cu plumb

Potrivit medicului Simona Carniciu, simptomele sunt destul de complexe. „Simptomele de intoxicaţie cu plumb dacă sunt clare, sunt destul de zgomotoase. Pot să apară probleme neurologice, dar din fericire, intoxicaţia cu plumb nu este acută în ziua de astăzi, pentru că expunerea la plumb, nu este atât de des întâlnită. Din fericire, dacă există simptome uşoare de neurotoxicitate, adică sunt probleme de atenţie, de mişcări ale membrelor inferioare, superioare sau copilul manifestă alte probleme neurologice, se pot gândi şi la intoxicaţii, dar se ştie că acestea nu vor fi acute, vor fi mai degrabă rezultatul unor intoxicaţii prelungite", a explicat Simona Carniciu, medic primar diabet și boli metabolice. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

alimente calciu foto:freepik@yarunivstudio
EXCLUSIV
Cele mai bune surse de calciu. Alina Epure: Eliminarea nu este o soluție

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel