Peste 4 milioane de români vaccinați cu ambele doze împotriva COVID

Autoritățile anunță că marți, 8 iunie, s-au vaccinat împotriva COVID peste 4 milioane de români.

Reprezentanții campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID anunță că marți, 8 iunie, s-au imunizat peste 4 milioane de români împotriva coronavirusului.

”Peste 4.000.000 de persoane vaccinate cu schemă completă în România! Astăzi am depășit pragul de 4.000.000 de persoane vaccinate cu schemă completă în cadrul campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19. Până astăzi, în România au fost administrate peste 8.300.000 de doze de vaccin împotriva COVID-19. Împreună învingem pandemia!”, se precizează pe pagina de Facebook a Ro Vaccinare.

Potrivit bilanțului COVID, până astăzi, 8 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.079.154de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.043.371 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 202 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Până astăzi, 31.155 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 07.06.2021 (10:00) – 08.06.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 277 de decese (146 bărbați și 131 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bihor, Brăila, Buzău, Cluj, Galați, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț,Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Tulcea, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. 256 dintre aceste decese sunt anterioare intervalului mai sus menționat și au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate. Astfel, 2 decese s-au produs în iunie 2020, 3 în august 2020,  1  în septembrie 2020, 24 în octombrie 2020, 68 în noiembrie 2020, 38 în decembrie 2020, 33 în ianuarie 2021, 28 în februarie 2021, 39 în martie 2021 și 20 în aprilie 2021, în județele Arad, Argeș , Bihor, Cluj, Gorj, Hunedoara, Maramureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre cele 277 de decese, 3 au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 3 la categoria 40-49 de ani, 25 la categoria 50-59 de ani, 65 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 80 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 101 decese la categoria de vârstă peste 80 ani. 260 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți nu au prezentat comorbidități, iar pentru 14 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 1.526.Dintre acestea, 295 sunt internate la ATI. 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.024.302 teste RT-PCR și 1.235.570 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 18.949 de teste RT-PCR (10.858 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.091 la cerere) și 11.877 de teste rapide antigenice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Cel mai bun calmant natural. O singură cană din acest ceai face minuni

Crossuri externe

pixel