Personal medical. Ore de gardă multe, posibilitate de a ieși la pensie, fără penalizări

Parlamentari de la toate partidele propun, într-o iniţiativă legislativă, ca personalul angajat în sistemul medical, care a efectuat ore de gardă, să beneficieze, la cerere, de pensionare, fără penalizări.

Potrivit propunerii legislative referitoare la modificarea legii privind sistemul unitar de pensii publice, depusă la Parlament, "pentru personalul angajat în sistemul medical, orele de gardă efectuate şi pentru care s-au plătit contribuţii de asigurări sociale constituie vechime în muncă şi se iau în considerare la stabilirea stagiului de cotizare în sistemul public de pensii".

Ce prevede proiectul de lege

"Personalul angajat în sistemul medical, care a efectuat ore de gardă, beneficiază, la cerere, de pensionare, fără penalizări, înaintea vârstei standard de pensionare, în cuantum direct proporţional cu numărul de gărzi efectuate, dar nu mai devreme de 57 de ani pentru femei şi 60 de ani, pentru bărbaţi", mai prevede proiectul de lege.

Iniţiatorii precizează că propunerea legislativă vine în sprijinul celor care lucrează în sistemul medical, mai ales al medicilor care efectuează foarte multe ore de gardă.

Cine ar urma să beneficieze 

"Stresul, munca până la epuizare, lipsa unui număr suficient de doctori, incapacitatea de a face faţă numărului uriaş de pacienţi, lipsa de respect şi de perspective au dus de-a lungul timpului la suferinţe ascunse şi uneori la moarte. Avem în prezent peste 50 de cazuri în care medicii au decedat din astfel de cauze. (...) Considerăm că este necesară instituirea unei echităţi în sistemul de pensie, şi anume recunoaşterea ca vechime în muncă a orelor de gardă lucrate. În funcţie de numărul de gărzi lucrate pentru care au fost achitate contribuţiile de asigurări sociale, personalul medical poate ieşi la pensie, la cerere, fără penalizare. De această măsură ar urma să beneficieze circa 10.000 de medici care efectuează gărzi şi circa 20.000 de asistenţi medicali", mai menţionează iniţiatorii.

Proiectul va intra mai întâi în dezbaterea Senatului, Camera Deputaţilor fiind for decizional.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel