Persoanele infectate cu noul coronavirus ar fi de 7 ori mai multe, susține un studiu

Dezinfecție Foto: news.cn/Xinhua
Numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus în Wuhan, China, ar putea fi de circa şapte ori mai mare faţă de cifrele raportate privind cazurile confirmate până în prezent în China, sugerează un studiu.

Coronavirus, studiu. Zeci de cazuri s-ar fi putut răspândi deja în oraşele importante din China, existând riscul apariţiei mai multor epidemii locale, a avertizat o echipă de oameni de ştiinţă de la Universitatea din Hong Kong. Aproape 10.000 de cazuri (9.692) au fost confirmate de autorităţile chineze, iar 213 persoane au decedat, toate în China. Cazurile s-au răspândit în peste 20 de ţări din afara Chinei. Studiul, care se bazează modele şi a fost publicat în jurnalul The Lancet, estimează că până la 75.800 de indivizi din Wuhan, centrul epidemiei, ar fi putut fi infectaţi cu noul coronavirus până la data de 25 ianuarie.

''Nu toţi cei infectaţi cu 2019-nCoV ar necesita sau ar solicita asistenţă medicală. În cazul unei epidemii care se extinde rapid, cu un virus complet nou, mai ales atunci când capacitatea sistemului este depăşită, în timpul perioadelor cu cereri urgente, unii dintre cei infectaţi pot să nu fie consemnaţi în registrul oficial'', a declarat autorul principal al cercetării, profesor Gabriel Leung.

O altă explicaţie pentru discrepanţa dintre cazurile raportate şi cele estimate ar putea consta în faptul că există un decalaj temporal între momentul infectării şi apariţia simptomelor şi între momentul în care persoanele se prezintă cu simptome şi timpul necesar pentru confirmarea cazurilor prin teste de laborator, a adăugat el.

Modelele sugerează, de asemenea, că aceste cazuri s-ar fi putut răspândi în mai multe oraşe din China în număr suficient de mare pentru a deveni epidemii locale. Autorii atrag atenţia că adevărata dimensiune a epidemiei şi riscul ca aceasta să se extindă rămân incerte.

''În cazul în care transmisibilitatea 2019-nCoV este similară la nivel naţional şi în timp, este posibil ca epidemiile să se extindă deja în mai multe oraşe din China, cu un decalaj temporal de una până la două săptămâni faţă de epidemia din Wuhan'', a declarat un alt autor principal au studiului, profesor Joseph Wu. ''În cazul în care nu sunt implementate imediat intervenţii substanţiale în domeniul sănătăţii publice, atât la nivelul populaţiei cât şi personal, oraşele mari din afara Chinei continentale, cu importante legături de transport către aceasta, ar putea deveni, la rândul lor, epicentre de epidemie din cauza răspândirii substanţiale a cazurilor pre-simptomatice'', a adăugat specialistul.

Cercetătorii estimează că fiecare individ cu coronavirus ar fi putut infecta, în medie, alte două-trei persoane, epidemia dublându-se la fiecare 6,4 zile până la 25 ianuarie. În această perioadă, până la 75.815 persoane ar fi putut fi infectate în Wuhan, estimează oamenii de ştiinţă. Cercetătorii au efectuat, de asemenea, modele privind potenţiala răspândire pe scară mai largă a virusului, luând în considerare măsurile de carantină şi utilizarea măştilor în rândul populaţiei chineze. Estimările lor sugerează că zeci de cazuri s-ar fi putut răspândi în oraşe, inclusiv în Beijing, Shanghai, Shenzhen şi Guangzhou.

Autorii studiului au notat că ar putea fi posibilă limitarea acestor epidemii locale printr-o ''extindere rapidă şi imediată a măsurilor de control în domeniul sănătăţii publice''. ''Reducerea transmisibilităţii locale şi limitarea epidemiilor locale ar fi posibilă dacă sunt luate imediat în considerare măsuri substanţiale, chiar draconice, care limitează mobilitatea populaţiei în toate zonele afectate'', a notat doctor Kathy Leung, coautoare a studiului. Pentru limitarea riscului de apariţii de epidemii pe scară largă în afara Wuhan, ea a menţionat de asemenea implementarea unor ''strategii de reducere drastică a contactului în cadrul populaţiei, prin anularea întrunirilor publice, închiderea şcolilor şi introducerea unor măsuri pentru munca de acasă''.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

AVC: Trei factori de risc majori. Doi provoacă AVC sever

Crossuri externe

pixel