Pască în două culori, rețetă simplă. Mirela Vaida: E puțin ieșită din comun. Una dintre cele mai bune pe care le-am mâncat

pasca - FOTO: Freepik@pvproduction
Mirela Vaida a dezvăluit o rețeletă de pască, care îi va surprinde pe toți invitații. 

Mirela Vaida a dezvăluit, într-un interviu în exclusivitate pentru Spectacola, o rețetă excelentă de pască, prin care îți vei surprinde toți invitații la masa de Paște. 

Mirela Vaida este o adevărată iubitoare de tradiții și datini românești, motiv pentru care sărbătorile sunt celebrate în familia vedetei exact cum se făcea pe timpuri. Mai mult, aceasta prepară de fiecare dată toate bucatele specifice, iar Paștele nu face o excepție. În exclusivitate pentru Spectacola, Mirela Vaida ne-a dezvăluit care este rețeta de pască pe care o face anual, rețetă ce îi aparține mamei ei.

„La pască nu am același aluat ca și la cozonac, este făcut cu unt, cu făină. Este un pic altfel rețeta de pască, pentru că nu este chiar o pască. Mama o face mai mult ca un fel de prăjitură, cu brânză foarte multă și stafide, dar sub formă de pască.

Pasca la noi nu este ca o pâine, e mai mult ca o prăjitură. Are blatul acela de prăjitură bună, de asta este o altfel de pască, puțin ieșită din comun, dar e foarte ,foarte bună, una dintre cele mai bune pe care le-am mâncat și copiii mei sunt înnebuniți după pasca făcută după rețeta mamei mele, rețeta bunicilor”, a declarat Mirela Vaida, în exclusivitate pentru Spectacola. 

Ingrediente blat:

- 150 g zahăr

- jumătate pachet unt

- un ou

- făină

- un pahar de lapte

- praf de copt

- cacao

- esențe

Ingrediente compoziție:

- 600 g brânză de vaci dulce

- jumătate pachet de unt

- zahăr

- două ouă

- amidon

- esență de vanilie

- stafide. 

Citește întreaga rețetă pe SPECTACOLA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel