PANOBINOSTATUM - prospect

Foto: Pixabay
PANOBINOSTATUM - prospect. Acțiune: antineoplazic; inhibitor al histon-deacetilazelor (HDAC), care catalizează îndepărtarea grupărilor acetil din reziduurile lizină ale histonilor şi a unor proteine non-histonice. Inhibarea activităţii HDAC duce la o acetilare crescută a proteinelor histonice, urmată de relaxarea cromatinei şi activarea transcripţi ei. In vitro, panobinostat a determinat acumularea de histoni acetilaţi ş i a altor proteine, inducând blocarea ciclului celular şi/sau apoptoza.

PANOBINOSTATUM - prospect

Denumirea comercială: FARYDAK

Forma: capsule

Indicații: Administrat în combinaţi e cu bortezomib și dexametazonă, pentru tratamentul pacienţilor adulţi cu mielom multiplu recidivant şi/sau refractar cărora li s-au administrat cel puţin două scheme anterioare de tratament incluzând bortezomib şi o substanţă imunomodulatoare.

Contraindicații: Hipersensibilitate. Alăptare.

Atenție: se monitorizează hemoleucograma, EKG-ul, valorile electroliţilor, funcţia hepatică, funcţia tiroidiană şi apariţia toxicităţii gastrointestinale. Reacţiile adverse pot determina întreruperea temporară sau definitivă a administrărilor şi pot necesita ajustări de doze. În insuficiența hepatică moderată se scad dozele; nu se foloseşte în insuficiența hepatică severă. Se scad dozele la asociere cu inhibitori potenţi de CYP3A4 şi/sau glicoproteină P. Monitorizare pentru detectarea semnelor şi simptomelor infecţiilor; administrarea nu se iniţiază la cei cu infecţii active. Precauţie în sarcină.

Reacții adverse: Foarte frecvente: infecţie la nivelul căilor respiratorii superioare, pneumonie; pancitopenie, trombocitopenie, anemie, leucopenie, neutropenie, limfopenie; pierderea apetitului alimentar, hipofosfatemie, hiponatremie, hipokaliemie; insomnie; ameţeli, cefalee; hipotensiune; tuse, dispnee; diaree, greaţă, vărsături, durere abdominala, dispepsie; fatigabilitate, edeme periferice, pirexie, astenie; scădere ponderală. Frecvente: şoc septic, infecţie la nivelul căilor urinare, infecţie virală, herpes oral, colită cu Clostridium difficile, otită medie, celulităi sepsis, gastroenterităi infecţie la nivelul căilor respiratorii inferioare, candidoză; hipotiroidie; hiperglicemie, deshidratare, hipoalbuminemie, retenţie lichidiană, hiperuricemie, hipocalcemie, hipomagneziemie; hemoragie intracraniană, sincopă, tremor, disgeuzie; hemoragie conjunctivală; bradicardie, fibrilaţii atriale, tahicardie sinusală, tahicardie, palpitaţii; hipertensiune, hematom, hipotensiune ortostatică; insuficienţă respiratorie, raluri, respiraţie şuierătoare, epistaxis; hemoragie gastro-intestinală, hematochezie, gastrită, cheilită, distensie abdominală, xerostomie, flatulenţă; funcţie hepatică anormală, hiperbilirubinemie; leziuni cutanate, erupţii cutanate tranzitorii, eritem; edem articular; insuficiență renală, hematurie, incontinenţă urinară; frisoane, stare generală de rău; valori crescute ale azotului ureic sanguin, scăderea ratei de filtrare glomerulară, valori crescute ale fosfatazei alkaline, interval QT prelungit pe electrocardiogramă, valori crescute ale creatininei a, valori crescute ale
transaminazelor. Mai puțin frecvente: pneumonie fungică, hepatită B, aspergiloză; infarct miocardic; şoc hemoragic; hemoragie pulmonară, hemoptizie; colită, hematemeză, durere gastro-intestinală.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

alimente calciu foto:freepik@yarunivstudio
EXCLUSIV
Cele mai bune surse de calciu. Alina Epure: Eliminarea nu este o soluție

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel