Pandemia COVID-19 în anul de grație 2020. Cum coabităm cu ea, explică psihologul Eveline Osnaga

Coronavirus,
EXCLUSIV
La orice post TV te uiți, orice site sau ziar deschizi, e imposibil să lipsească cuvintele pandemie, coronavirus și COVID-19. Cum găsim un strop de echilibru în această avalanșă de informații, ne explică psihologul Eveline Osnaga, EXCLUSIV la DC MEDICAL.

Psiholog Eveline Osnaga: 

„Este evident că nu am fost pregătiți de o pandemie și nu doar că nu am fost pregătiți, dar mulți dintre noi nici nu știu ce înseamnă, ce presupune și cum trebuie abordată aceasta. Cu toate astea, astăzi învățăm practic, pas cu pas, cum trebuie să acționăm și ce trebuie să facem, astfel încât să nu fim afectați și să nu ne punem viața în pericol. Chiar și așa, din cauza frustrării, a nemulțumirii și poate pentru că nu avem toate detaliile de care avem nevoie pentru a cuprinde informația, de a o înțelege, ajungem să credem în teorii ale cospirației sau pur și simplu să punem la îndoială existența pandemiei.

În Dicționarul Explicativ Român, pandemia este definită ca epidemie care se extinde pe un teritoriu foarte mare, cuprinzând mai multe țări, continente. În timp ce epidemia este explicată ca fiind extindere, prin contaminare, cu o frecvență neobișnuită, a unei boli infecțioase, la un număr mare de persoane dintr-o anumită localitate, regiune etc. Aceste definiții ne ajută să înțelegem că noul virus a reușit să facă ceea ce gripele nu au reușit, respectiv să se extindă pe aproape întreg globul, să fie foarte contagios, nefiind nevoie neapărat de atingere între persoane, acesta putând fi luat din aer sau de pe suprafețe care au fost contaminate.

Lipsa de informații, imaginația și realitatea

Lipsa informației, de multe ori, lasă loc imaginației să dramatizeze, să exagereze și să își creeze o realitate inexistentă, iar atunci când nu suntem înconjurați în realitate de „produsul" imaginației noastre, avem senzația că nu suntem în pericol și ajungem să tratăm cu superficialitate propria protecție.

Cu alte cuvinte, pandemie nu înseamnă neapaărat boală incurabilă, nu înseamnă degradarea permanentă a sănătății, nu înseamnă răni vizibile în exterior pentru a fi văzute cu ochiul liber, nu înseamnă că este o boală care nu are leac și nu însemnă că oricui i se poate întamplă, mai puțin propriei persoane.

Pandemia actuală reprezintă un pericol atât din punct de vedere medical, cât și administrativ, logistic. Este important să conștientizăm că atâta timp cât se pot îmbolnăvi foarte multe persoane în același timp, condițiile de spitalizare vor fi mai vitrege ca până acum, personalul medical o să trebuiască să facă față unui număr mai mare de pacienți, deci serviciile nu vor fi pe măsura așteptărilor și izolarea de familie pe perioada tratamentului, la rândul ei, poate fi traumatizantă.

Aceasta pandemie este experimentată total diferit de membrii societății în care trăim, într-un fel este percepută de cei care sunt infectați, cu totul altfel de cei care sunt nevoiți să stea izolați în casă și cu mult mai diferit pentru cadrele medicale, care în perioada asta luptă pentru viața pacienților. Toate cele trei situații experimentează diferit și toate variantele sunt adevărate și corecte.

Trei experiențe diferite în pandemie

Mecanismele de apărare ale fiecărei persoane reacționează în funcție de propria percepție a realității. Cei care stau acasa și sunt sănătoși sunt frustrați pentru că sunt izolați și le e teamă pentru bunăstarea financiară care le este afectată inevitabil, în timp ce persoanele infectate speră să se însănătoșească și să beneficieze de cele necesare vindecării. Pentru cadrele medicale lucurile sunt diferite, ele duc o luptă proprie cu frica de a nu se infecta, fiind foarte expuși și, pe de altă parte, lupta cu virusul în sine, pentru a salva cât mai multe persoane.

Oamenii de știință, doctorii vorbeau anii trecuți de posibilitatea unei pandemii, însă nimeni nu a luat în serios acest aspect, nu s-a făcut o pregătire a societății, o simulare, un plan sau orice care astăzi să fi reprezentat un sprijin sau care ne-ar fi făcut să fim mai pregătiți. Poate nu e rău să ne uităm în jur, pentru că astăzi internetul ne dă acces la informație și putem observa că nicio țară nu a fost pregătită pentru această pandemie. Diferența a fost făcută de capacitatea de organizare a fiecăreia, dar aici este o altă discuție.

După dezastru, vor rămâne și lucruri bune

Pandemia în anii 2020, pe lângă pierderea cumplită de vieți omenești, a adus și câteva lucruri bune pe care astăzi nu le observăm sau de care nu suntem conștenți, cum ar fi diminuarea poluării, digitalizarea unor instuții, petrecerea timpului în sânul familiei, accelerarea investițiilor în sistemul medical, dezoltarea sistemului de telemuncă și multe altele, de care ne vom bucura și după terminarea acestui capitol.

Dacă avem disponibilitate, atunci putem găsi și lucruri pozitive, dacă ne lăsăm manipulați și am învățat să devenim receptivi doar la știrile negative, atunci nu o să putem fi obiectivi și riscul de a claca este mult mai mare.

Ne-a remodelat „normalitatea”

Pandemia ne-a mai învățat că noțiunea de „normalitate" se adaptează în funcție de vremurile pe care le trăim. Ceea ce este normal astazi în urmă cu două luni era un soi de ficțiune. Ar fi fost cel puțin bizar să te duci la piață cu mănuși chirurgicale în mâini, să porți mască chirurgicală când ești la birou sau în metrou, și în loc să te dai mâna cu cineva cu care te întâlnești, să te atingi pe cot, ca să nu mai vorbim de dezbrăcatul hainelor în holul de la intrarea în locuință. Dacă până acum era normal ca de Paște să petreci alături de cei dragi, astăzi normal și corect este să limitezi contactul pentru a nu-i expune pe cei la care ții. Pentru că nu putem controla ce fac ceilalți este important să ne luăm măsurile care ne protejază în serios în mod individual.

Pandemia în anii 2020 nu înseamnă doar respectarea legilor, înseamnă RESPONSABILITATE, SOLIDARITATE, ASUMARE, ORGANIZARE, RESPECT, atât pentru propria persoană, cât și pentru cei dragi sau cei apropiați, și nu în ultimul rând, înseamnă PRIORITIZARE”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

AVC: Trei factori de risc majori. Doi provoacă AVC sever

Crossuri externe

pixel