Pacienții cronici: ce probleme întâmpină la obținerea rețetelor

Trimitere de la medic
În cadrul dezbaterii de azi difuzate de DC Medical și DC News, cu Dr. Daciana Toma, secretar al SNMF, și reprezentantul COPAC, Radu Gănescu, a arătat problemele pe care le întâmpină pacienții cronici care au nevoie de rețete și medicamente.

Pacienții cu afecțiuni cronice, precum cei diabetici, se lovesc de vechea problemă a birocrației în această perioadă. Deși, spre ajutorul lor, s-a decis ca aceștia să poată obține rețetele de la medicul de familie și să nu mai fie nevoiți să se prezinte la medicul curant (specialist), acum medicii de familie se lovesc de o nouă problemă. Aceștia nu au detalii despre tratamentul pe care l-a luat pacientul cronic la medicul curant.

„Un pacient care are diabet, cu medicație antidiabetică, care lua până acum rețetă doar de la medicul diabetolog, cel mai probabil că eu nu am nicio scrisoare medicală din care să reiasă ce tratament face acest pacient. Și vorbesc despre pacient cu diabet, pacient oncologic, pacient cu scleroză multiplă, cu epilepsie; (...) eu, ca medic de familie, s-ar prea putea sa nu am niciun document la fișă, transmis de specialistul respectiv, document referitor la tratamentul pe care îl urmază pacientul. Și atunci vă întreb, ce fac?”, trage un semnal de alarmă secretarul Societății Naționale de Medicină de Familie, dr. Daciana Toma.

Una din soluțiile identificate în cadru dezbaterii a fost utilizarea poștei electronice, a „e-mail-ului”. Chiar dacă este o recomandare în acest sens, medicul de familie este de părere că mai există medici care nu pot lua legătura ce medicii curanți din diferite motive.

Pe de altă parte, o altă posibilă soluție identificată a fost aceea ca rețetele prescrise ultima dată și înregistrate deja la farmacie în sistemul SIUI să poată fi prelungite cu încă trei luni, fără ca pacientul să se mai prezinte la medicul de familie. Asta este posibil în cazul în care tratamentul este același și nu apar modificări care să necesite schimbarea medicației.

„De fapt, computerele a trebui să „discute” unul cu altul și pacientul să găsească medicamentul în farmacie. SIUI nu asta însemană? Că au într-o bază de date toate rețetele? Cum e la cartea de identitate: se prelungește valabilitatea cu trei luni. Dacă nu se schimbă ceva, ele sunt automat prelungite pentru fiecare pacient în parte”, a spus jurnalistulVal Vâlcu. Scopul este acela de a expune cât mai puțin pacenții cu afecțiuni cronice și ca deplasările lor să fie cât mai reduse.

Radu Gănescu, președintele COPAC, a apreciat ca fiind una din cele mai bune soluții. Pe de altă parte, a fost de acord cu punctările medicului de familie.

„Ideea este ca pacientul să poată să se ducă direct la farmacie să-și ridice tratamentul respectiv, tocmai pentru a nu face multe deplasări. Dar cele două probleme ridicate de dumneavoastră sunt absolut reale: medicul de familie nu știe istoricul pacientului (cronic, n.r.) și ce tratament a urmat pacientul până în acest moment, și aici este lipsa de comunicare între echipa multidiscipliară: medic de familie, medic specialist, spital, farmacie, pentru că noi n-am reușit să creăm această echipă care ar fi de dorit în aceasă perioadă.

A doua problemă este această deplasare a pacientului la medic și la farmacie și mai apare și a treia: dacă găsește în farmacie produsul de care are nevoie”, a mai punctat el.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel