Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
În plină pandemie de coronavirus, deși legal lucrurile au fost REGLEMENTATE de săptămâna trecută, pacienții cu boli cronice, inclusiv cele oncologice, al căror tratament nu necesită supraveghere medicală sunt plimbați pe drumuri și li se pretind documente de care nu este nevoie! Sunt oncologi care au intrat în concediu, sunt asistente care le cer pacienților să vină la spital și care le spun să aducă neapărat cardul de sănătate, deși acesta este SUSPENDAT TEMPORAR pe perioada stării de urgență, și care refuză să le trimită pacienților prin mail sau alt mijloc online rețetele pentru medicamente. Ba mai mult, sunt și farmacii care spun că nu primesc rețete prin mijloace electronice și pretind ca pacienții să vină cu ele în mână sau îi pun să achite costul unor medicamente la care au dreptul gratuit ori compensat! O debandată totală, care pune în pericol viața pacienților!
Plecând de la mesajul unuia dintre cititorii DC Medical, am cerut și am obținut de la CNAS, exact și punct cu punct, cum se procedează în astfel de cazuri.
Mesajul cititorului DC MEDICAL: „Mama este pacient neoplazic, polichimiotratat, operat (mastectomie), radioterapie efectuată urmează pentru 2 ani tratament cu inhibitor de aromatază - Anastrozol (se comercializează și ca Egistrozol). Tratamentul este compensat, iar rețeta o eliberează din 3 în 3 luni „oncologul de teritoriu". În cazul nostru la Spitalul ... Secția Oncologie. Am sunat astăzi la Spital, am vorbit cu asistenta de la Recepție) și mi s-a spus că eliberarea rețetei se face la cabinetul din Spital, în baza cardului de sănătate. Am menționat Ordonanța din 31.03 și mi s-a spus că doar medicii de familie pot elibera rețete on-line.
Mama are și boală degenerativă nervoasă (un fel de Parkinson care afectează cealaltă emisferă). Primește Oprimeea, Sermion, Thiossen, merge la dr specialist neurolog ce are contract cu Casa de Asigurări, în cadrul unei clinici private. Rețeta se eliberează lunar, iar la fiecare 3 luni ducem o trimitere de la medicul de familie. Am sunat astăzi și mi s-a spus același lucru, nu se transmit rețete on line, trebuie să merg cu cardul.
PS: În ambele cazuri am găsit înțelegere și mi s-a spus că pot veni doar eu cu cardul, iar pe mama o pot lăsa acasă (dar nu cred că toată lumea are posibilitatea asta)".
În urma acestui mesaj, DC MEDICAL a solicitat răspuns oficial de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Iată RĂSPUNSUL OFICIAL, integral:
„Pentru toate afecțiunile și tratamentele despre care spune aparținătorul în mail, acesta poate să solicite consultație la distanță, în ambulatoriul de specialitate sau la medicul de familie, și poate primi și prescripție (rețetă, n.r.) medicală la distanță. Cardul național de sănătate nu este necesar pe perioada stării de urgență. Toate aceaste reglementări au fost comunicate de CNAS, nu doar prin intermediul presei, ci și prin intermediul caselor de asigurări de sănătate din țară cu care furnizorii de servicii medicale se află în contract. Am pus mai jos toate actele normative care susțin enunțurile de mai sus și de care medicii TREBUIE să țină cont PE PERIOADA STĂRII DE URGENȚĂ:
I. Referitor la validarea și semnarea cu cardul național de asigurări sociale de sănătate a serviciilor medicale și a medicamentelor, acordate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate (inclusiv în cadrul programelor naționale de sănătate curative) următoarele acte normative prevăd că este posibilă acordarea și validarea acestora și fără semnarea cu cardul național de asigurări sociale de sănătate:
ü Art. 17 lit. b), Capitolul III „Domeniul sănătății" din ANEXA 1 – „Măsuri de primă urgență cu aplicabilitate directă" a Decretului nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României:
„...b) serviciile medicale și medicamentele pot fi acordate și validate și fără semnarea cu cardul național de asigurări sociale de sănătate și fără termen de raportare în 3 zile lucrătoare de la data acordării serviciilor;"
ü Art. 5, alin. (1), lit. a) și alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 252/2020 privind stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății pe perioada instituirii stării de urgență pe teritoriul României:
„ART. 5
(1) Pe perioada stării de urgență:
a) serviciile medicale, îngrijirile la domiciliu, medicamentele, materialele sanitare și dispozitivele medicale, tehnologiile și dispozitivele asistive se acordă și se validează fără a fi necesară utilizarea cardului național de asigurări sociale de sănătate sau a documentelor înlocuitoare ale acestuia prevăzute la art. 223 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
...
(2) Pentru situațiile prevăzute la alin. (1), niciuna dintre reglementările incidente din actele normative prevăzute la art. 1 și 2, privind validarea și decontarea serviciilor, precum și cele privind sancțiunile aplicabile, nu se aplică."
ü. Art. IV alin. (1) și alin. (2) din Ordinul președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 438/2020 privind modificarea și completarea Ordinului președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 245/2017 pentru aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor naționale de sănătate curative pentru anii 2017 și 2018, prelungirea aplicării prevederilor acestuia și prorogarea unui termen:
„ART. IV
(1) Pe perioada stării de urgență:
a) Serviciile medicale, medicamentele, materialele sanitare și dispozitivele medicale și altele asemenea se acordă și validează fără a fi necesară utilizarea cardului național de asigurări sociale de sănătate sau a documentelor înlocuitoare ale acestuia prevăzute la art. 223 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
b) Serviciile medicale, medicamentele, materialele sanitare/dispozitivele medicale și altele asemenea înregistrate/eliberate off-line nu se transmit în termen de 3 zile lucrătoare de la data acordării/eliberării în platforma informatică a asigurărilor de sănătate.
(2) Pentru situațiile prevăzute la alin. (1) toate reglementările incidente, inclusiv cele privind validarea și decontarea serviciilor, precum și cele privind sancțiunile aplicabile, nu produc efecte."
Concluzie CNAS: Pe perioada stării de urgență, serviciile medicale și medicamentele se acordă și validează fără a fi necesară utilizarea cardului național de asigurări sociale de sănătate, indiferent de palierul de asistență medicală (medicul de familie, ambulatoriu sau spital).
I. Referitor la tratamentul cu medicamentele Anastrozol, Oprymea Sermion, Thiossen precizăm:
ü Art. 5 alin. (3) și art. 12 din Hotărârea Guvernului nr. 252/2020 privind stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății pe perioada instituirii stării de urgență pe teritoriul României:
„ART. 5
...
(3) Pe perioada stării de urgență:
1. Medicii de familie eliberează prescripție medicală în continuare, pentru pacienții cu boli cronice cu schemă stabilă de tratament, fără a mai fi necesară o nouă reevaluare a medicului specialist, respectiv fără a mai fi necesară reînnoirea scrisorii medicale inițiale. Medicul de familie inițiază tratamentul specific și în absența unei scrisori medicale emise de medicul din ambulatoriul de specialitate/spital pentru medicamentele notate cu * din Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, cu modificările și completările ulterioare.
2. Medicul de familie poate emite prescripție medicală, în continuare, pentru pacienții cu boli cronice cu schemă terapeutică stabilă, în baza documentelor medicale care au fost emise pacientului - scrisoare medicală și/sau confirmarea înregistrării formularului specific de prescriere, și pentru medicamentele care până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri erau prescrise de către medicii specialiști în conformitate cu limitările de prescriere prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, cu modificările și completările ulterioare, și în Ordinul ministrului sănătății publice și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 1.301/500/2008 pentru aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaționale prevăzute în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv pentru medicamentele ce fac obiectul contractelor cost-volum care se eliberează prin farmaciile cu circuit deschis. Fac excepție medicamentele/materialele sanitare utilizate în cadrul programelor naționale de sănătate publică și curative care se eliberează exclusiv prin farmaciile cu circuit închis ale unităților sanitare cu paturi, în condițiile stabilite prin normele tehnice de realizare a programelor naționale de sănătate.
3. Pentru medicamentele notate cu (**), (**1), (**1Ω) și (**1β) în Lista de medicamente aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, cu modificările și completările ulterioare, prescrierea se realizează în condițiile stabilite prin normele metodologice de aplicare a Hotărârii Guvernului nr. 140/2008, cu modificările și completările ulterioare.
ART. 12
(1) Pe perioada stării de urgență, numărul maxim de consultații acordate la nivelul furnizorilor de servicii medicale în asistența medicală primară și din ambulatoriul de specialitate pentru specialitățile clinice este de maximum 8 consultații pe oră/medic, cu posibilitatea acordării de către medicul de familie a două consultații/lună/pacient cu boli cronice.
(2) Pe perioada stării de urgență, consultațiile medicale prevăzute în pachetul de servicii de bază, respectiv în pachetul minimal de servicii medicale, pot fi acordate și la distanță, acestea putând fi acordate atât de medicii de familie, cât și de medicii de specialitate din ambulatoriul clinic și pot fi realizate prin orice mijloace de comunicare, cu încadrarea în numărul maxim de 8 consultații/oră.
(3) Pe perioada stării de urgență, pacienții simptomatici, pentru manifestări clinice sugestive pentru COVID-19, beneficiază de consultații, inclusiv consultații la distanță ce pot fi realizate prin orice mijloace de comunicare, care pot fi acordate de medicii de familie și de medicii de specialitate din ambulatoriul clinic, cu încadrarea în numărul maxim de 8 consultații/oră. De aceste consultații beneficiază toate persoanele aflate pe teritoriul României.
(4) Medicul de familie, precum și medicul de specialitate din ambulatoriul clinic vor consemna consultațiile medicale la distanță în registrul de consultații și fișa pacientului, după caz, cu indicarea mijlocului de comunicare utilizat și a intervalului orar în care acestea au fost efectuate, și va emite toate documentele necesare pacientului ca urmare a actului medical. Documentele vor fi transmise pacientului prin mijloace de comunicare electronică.
(5) Consultațiile la distanță prevăzute la alin. (2) se acordă și se decontează conform reglementărilor legale în vigoare aplicabile consultațiilor la cabinet prevăzute în pachetele de servicii.
(6) Consultațiile prevăzute la alin. (3), inclusiv cele la distanță, se asimilează consultațiilor din pachetul de servicii de bază acordate la cabinet pentru afecțiuni acute, subacute și acutizări ale unor afecțiuni cronice.
(7) Consultațiile la distanță ce se acordă în structurile ambulatorii ale spitalelor publice și private, pe perioada stării de urgență, pentru emiterea prescripției medicale în situațiile prevăzute la art. 5 alin. (3) pct. 3, nu sunt asimilate unor consultații programate/programabile."
ü Art. 3, art. 4 și alin. (2), alin. (5) și alin. (6) ale art. 7 din Ordinul ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 539/437/2020 pentru prelungirea aplicării prevederilor Ordinului ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 397/836/2018 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2018 a Hotărârii Guvernului nr. 140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii și a Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018 - 2019, pentru prorogarea unor termene și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății pe perioada instituirii stării de urgență pe teritoriul României:
„ART. 3
Pe perioada stării de urgență, serviciile medicale din ambulatoriu de specialitate pentru specialitățile clinice, inclusiv pentru specialitatea clinică medicină fizică și de reabilitare, precum și cele de îngrijiri paliative în ambulatoriu se acordă fără a mai fi necesară prezentarea biletului de trimitere.
ART. 4
(1) Consultațiile, inclusiv consultațiile la distanță ce pot fi realizate prin orice mijloace de comunicare, care pot fi acordate de medicii de familie și de medicii de specialitate din ambulatoriul clinic, pe perioada stării de urgență, pentru pacienții simptomatici, pentru manifestări clinice sugestive pentru COVID-19, sunt incluse în plata pe serviciu, iar decontarea acestora se face prin tarif exprimat în puncte, la un tarif egal cu cel aferent consultațiilor din pachetul de servicii de bază acordate la cabinet pentru afecțiuni acute, subacute și acutizări ale unor afecțiuni cronice în asistența medicală primară, respectiv în asistența medicală ambulatorie de specialitate pentru specialitățile clinice.
(2) Consultațiile la distanță, altele decât cele prevăzute la alin. (1), se acordă și se decontează conform reglementărilor legale în vigoare aplicabile consultațiilor la cabinet prevăzute în pachetele de servicii din asistența medicală primară, respectiv din asistența medicală ambulatorie de specialitate pentru specialitățile clinice, și din asistența medicală ambulatorie de specialitate pentru specialitatea medicină fizică și de reabilitare.
ART. 7
...
(2) Pentru pacienții cu boli cronice aflați în tratament cu medicamente notate cu (**), (**1) și (**1Ω) în lista de medicamente aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, cu modificările și completările ulterioare, pentru care, în vederea continuării tratamentului specific sunt necesare evaluări medicale periodice, conform protocoalelor terapeutice aprobate prin Ordinul ministrului sănătății publice și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 1.301/500/2008, cu modificările și completările ulterioare, și evaluările sunt programate în perioada stării de urgență, aceste medicamente se prescriu în continuare în baza ultimei evaluări medicale care își prelungește valabilitatea pentru încă 3 luni.
...
(5) În vederea eliberării prescripțiilor medicale electronice online emise ca urmare a unei consultații la distanță atât de medicii de familie, cât și de medicii de specialitate din ambulatoriul de specialitate pentru specialitățile clinice utilizând semnătura electronică extinsă, asiguratul sau persoana care ridică medicamentele în numele asiguratului poate printa documentul transmis de medic prin mijloace de comunicare electronică sau îl poate prezenta/transmite farmaciei în vederea printării acestuia.
(6) În vederea eliberării prescripțiilor medicale electronice off-line emise ca urmare a unei consultații la distanță atât de medicii de familie, cât și de medicii de specialitate din ambulatoriul de specialitate pentru specialitățile clinice, asiguratul sau persoana care ridică medicamentele în numele asiguratului poate printa documentul transmis de medic prin mijloace de comunicare electronică sau îl poate prezenta/transmite farmaciei în vederea printării acestuia".
Concluzie CNAS: Pe perioada stării de urgență:
ü Medicul de familie, precum și medicul de specialitate din ambulatoriul clinic acordă pacienților consultațiile medicale la distanță prin orice mijloace de comunicare și emit toate documentele necesare pacientului ca urmare a actului medical. Documentele vor fi transmise pacientului prin mijloace de comunicare electronică.
ü Medicul de familie poate emite prescripție medicală, în continuare, pentru pacienții cu boli cronice cu schemă terapeutică stabilă, în baza documentelor medicale care au fost emise pacientului - scrisoare medicală și/sau confirmarea înregistrării formularului specific de prescriere, și pentru medicamentele care anterior erau prescrise de către medicii specialiști în conformitate cu limitările de prescriere prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 720/2008”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Aceste alimente scad semnificativ...