OMS, avertisment pentru Europa: Nu cred că societatea este pregătită pentru lockdown-uri

oms avertisment@ FOTO Pexels @ Kaique Rocha
Aproape 3 milioane de noi cazuri de infectare au fost raportate în Europa în ultima săptămână.

Statele europene trebuie să acceleze procesul de vaccinare împotriva Covid, dar și să reintroducă obligativitatea purtării măștilor de protecție în contextul numărului tot mai ridicat de noi cazuri de infectare cu Covid, cauzate de tulpina Omicron, a declarat Hans Kluge, directorul regional al OMS pentru Europa, într-un interviu pentru Reuters, scrie Agerpres.

În cadrul interviului menționat, Kluge a îndemnat țările să ia acum măsuri pentru a evita supraaglomerarea sistemelor de sănătate în toamnă și iarnă, deoarece varianta Omicron BA.5 continuă să se răspândească cu repeziciune.

Aproape trei milioane de cazuri noi de COVID-19 au fost raportate în Europa săptămâna trecută, ceea ce reprezintă aproape jumătate din toate cazurile noi la nivel mondial. Ratele de spitalizare s-au dublat în aceeași perioadă, iar aproape 3.000 de persoane mor din cauza acestei boli în fiecare săptămână, a declarat Kluge într-o declarație de însoțire.

”Există o creștere a numărului de cazuri... în mijlocul unei societăți care funcționează aproape ca înainte”, a spus el, subliniind necesitatea unor ”stabilizatori de pandemie”, cum ar fi o a doua doză de rapel înainte de vaccinurile specifice variantei așteptate în toamnă, precum și promovarea purtării măștilor și a unei mai bune ventilații.
Acești stabilizatori trebuie să fie implementați pentru a evita măsuri mult mai stricte, a spus el, adăugând că ”Nu cred că societatea este pregătită pentru lockdown-uri impuse".

Bilanț COVID-19, 19 iulie. Ministerul Sănătății a publicat datele zilei

Pandemia, lockdown-ul și costurile sale

Reamintim că la începutul pandemiei multe țări europene au impus lockdownul, iar guvernele și-au crescut cheltuielile pentru a ajuta la amortizarea impactului pe care l-a avut aceasta asupra economiilor lor, dar mai ales a sistemelor de sănătate aflate sub presiunea numărului mare de cazuri, fapt care a dus la datorii mari, iar acum, chiar la reticență în privința repetării ueui astffel de scenariu.

”Oamenii se întreabă uneori dacă s-a întors virusul”, a spus Kluge. ”Nu a dispărut niciodată. Este încă acolo. Se răspândește. Este în curs de mutație. Și, din păcate, încă ia multe vieți. După doi ani și jumătate de pandemie și de blocaje și întreruperi aferente, țările trebuie să facă față acum și creșterii inflației și a insecurității alimentare cauzate parțial de invazia Rusiei în Ucraina, dar guvernele trebuie să investească în continuare în sănătate”, a spus Kluge, adăugând că ”dacă guvernele nu vor face acest lucru, ei bine, atunci societatea nu va fi mai bine pregătită pentru viitor”.

Masca, din nou obligatorie. Rafila anunță LOCURILE în care trebuie să o purtăm

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a fost întrebat dacă revine, din nou, masca obligatorie din toamnă. 

"Masca a revenit în unitățile sanitare. Noi avem o bază legală care permite fiecărei unități sanitare, inclusiv la cabinetele medicilor de familie, să utilizeze masca, atât personalul, cât și pacienții, pentru prevenirea transmiterii infecțiilor nosocomiale, diverse infecții și aici includ și infecția cu coronavirus.

E un ordin din anul 2016, ordinul 1101 care este disponibil în acest moment și își poate face efectul fără niciun fel de probleme la nivelul unităților sanitare.

Dacă discutăm în general, masca trebuie purtată în spațiile închise, aglomerate și în mijloacele de transport în comun. Noi nu putem face decât o recomandare în momentul de față, dar, în mod evident, dacă va există o situație care să pună sistemul de sănătate în pericol, în ceea ce privește gradul de absorbție al pacienților, fie COVID, fie alte patologii, sigur că noi vom prezenta această situație, iar Guvernul României va lua măsurile pe care le consideră necesare într-un astfel de context", a declarat ministrul Alexandru Rafila, în exclusivitate pentru DC Medical, în cadrul dezbaterii "Pandemia COVID-19, 2022: "Nimic nu va mai fi la fel" vs. "Luați din nou prin surprindere"" Citește mai departe AICI.

Vezi și: Covid, ce va URMA. Rafila, APEL: Aplicăm scenariul din valul anterior. Doza PATRU de vaccin anti-COVID, făcută împreună cu anti-gripalul

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel