A început sezonul accidentelor pe...
După cum arată statisticile oficiale, în fiecare an se nasc prematur în întreaga lume peste 15 milioane de copii ceea ce înseamnă că unul din zece copii se naște prematur. Din datele oficiale, în România, aproximativ 9% din copii se nasc înainte de termen.
Rata mare de prematuritate, dar și complicațiile asociate prematurității, pe termen scurt și lung, atât pentru copii și pentru familie, cât și pentru sistemul de sănătate și societate, reprezintă un semnal de alarmă care reclamă măsuri de politică publică concertate.
Organizații europene ale părinților de copii născuți prematur au creat și sărbătorit această zi pentru prima dată în 2008 și evenimentul a devenit mondial din 2011, Ziua Mondială a Prematurității fiind sărbătorită oficial în fiecare an în peste 100 de țări.
"Începând cu anul 2020, este celebrată Ziua Copilului Prematur în România ca urmare a unei propuneri legislative devenită Legea 189/2020, al cărei inițiator sunt. Prematuritatea poate afecta pe oricine, indiferent de țară, rasă, cultură sau statut socio-economic și este o traumă semnificativă pentru familii. De asemenea, prematuritatea este o povară uriașă pentru multe familii și o încărcare financiară provocatoare pentru sistemele de sănătate.
Creșterea conștientizării privind prematuritatea și efecte sale reprezintă un prim pas pentru combaterea ei – ratele de prematuritate ar putea fi reduse semnificativ printr-o informare mai bună și prin ameliorarea tratamentului și îngrijirii prematurilor.
Deși în ultimii ani, România a marcat pași importanți în îmbunătățirea managementului acordat copiilor prematuri prin reabilitarea și dotarea secțiilor de neonatologie din spitale, prin alocarea de fonduri nerambursabile și guvernamentale, parcursul este unul de durată și trebuie să implice toți factorii cu atribuții în domeniu, respectiv autorități de la nivel central și local, comunități medicale, organizații non-guvernamentale.
Atingerea unei acoperiri ridicate de îngrijire prenatală de calitate, îngrijire calificată la naștere, îngrijire postnatală pentru mamă și copil și îngrijirea nou-născuților, precum și formarea unui număr de specialiști în zona de neonatologie, sunt câteva măsuri pe care Organizația Mondială a Sănătății le recomandă și care pot reduce semnificativ ratele de mortalitate infantilă.
Conform OMS, stoparea numărului deceselor care pot fi prevenite la nou-născuți și la copiii sub cinci ani ar permite statelor să atingă o rată a mortalității neonatale de 12 la mie sau mai puține decese la 1.000 de născuți vii, până în 2030.
Planul Național de Reconstrucție și Reziliență reprezintă un instrument important pentru dezvoltarea acestui sector. Trebuie să oferim copiilor născuți prematur o șansă la viață, iar acest lucru îl putem realiza numai împreună, continuând dialogul și promovând măsuri concrete și sustenabile.
Voi continua acest drum început în anul 2020 prin inițierea Legii Zilei Copilului Prematur în România și îmi doresc ca, în fiecare an, în data de 17 noiembrie, să putem marca câte o realizare care să îmbunătățească managementul copiilor prematuri din România", spune Cristina - Elena Dinu, vicepreședinte Comisia pentru Sănătate și Familie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
A început sezonul accidentelor pe...
Știai că data și grosimea primei...
Schimbările alimentare pot fi un...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
Uite trucul simplu care îți usucă...
Aerul pe care îl inspirăm, deși...